Memoriile lui Keyko Kasumi

Well primul fic , nu e cine stie ce avand in vedere ca l-am inceput acum doi ani , dar sper totusi sa va placa . Astept critici si sfaturi daca e nevoie . Well enjoy .
Capitolul I – Începutul

Mă numesc Keyko Kasumi , însă mi se spune Keyko . Am douăzeci şi şase de ani , ochii de un verde spre albastru , părul blond ca spicele de grâu vara . M-am născut într-o familie bogată , dar neînţelegătoare din păcate . Copilăria mea a decurs normal până la vârsta de trei ani , când mi-am descoperit puterile magice , puteri pe care părinţii mei nu le înţelegeau sau mai bine spus nu voiau să le înţeleagă .
Totul s-a petrecut într-o minunată şi însorită zi de vară . Soarele strălucea puternic pe bolta cerească , iar norii pufoşi însoţeau razele jucăuşe ale magnificului astru . Trandafirii erau de un roşu sângeriu şi parfumau totul în jurul lor . Încă de mică mi-au plăcut aceste flori , poate pentru că simbolizează ceva ce nu am avut niciodată din partea părinţilor mei : dragoste . Abia împlinisem cei trei anişori şi mă jucam cu doica mea în curte pentru că mama şi tatăl meu erau mult prea ocupaţi , de aceea nu aveau timp să stea cu mine . Acea femeie blândă de care îmi aduc aminte şi astăzi purta numele de Melysa . Deşi avea o vârstă înaintată , răbdarea şi grija pe care mi-o purta întruchipau inima sensibilă şi încă tânără a fiinţei aparent dure . Părul fumuriu ca cerul de dinaintea furtunii şi ochii de un castaniu pătrunzator încadrau faţa angelică a persoanei ce mi-a oferit atâtea . În afară de timpul dedicat mie , doica mea îşi petrecea ore în şir îngrijind grădina încântătoare de lângă zidurile impunătoare ale casei . De cele mai multe ori , mă aşezam pe lespezile de marmură din faţa arcadei şi o admiram pe Melysa . Arcada era din mahon , iar roze ruginii o îmbrăcau cu măiestrie .
Într-una din zile , pe când privirea îmi era aţintită asupra grădinii , o urmă de tristeţe întipărită pe chipul îmbătrânit de vreme al doicii mi-a atras atenţia . Nefiind obişnuită cu această latură a femeii pline de viaţă , mi-am spus că ar fi cazul s-o înveselesc , dăruindu-i un trandafir . Deşi înainte aceasta era o floare foarte dragă mie , acum s-a dovedit a fi dornică să mă rănească . Îndată ce mâna mea firavă a atins tulpina ei , un spin ascuţit mi-a smuls fără milă câteva picături de sânge . Am vrut s-o strig pe Melysa , dar nu am apucat . Deodată , m-am ridicat în picioare şi am început a rosti o incantaţie stranie , ochii mei devenind negri ca smoala . Câteva secunde mai târziu , am părăsit pământul , plutind deasupra acoperişului casei în care locuiam . De acolo , fără ca măcar să-mi dau seama , am incendiat hambarul , folosind o sferă sângerie de foc . După această nefericită întâmplare , am revenit la normal , căzând de la o înălţime ameţitoare exact în braţele tatălui meu , ce fusese chemat de cea care mă îngrijea .
Speriaţi şi disperaţi , părinţii mei m-au dus la toţi vrăjitorii cunoscuţi , încercând să îmi estompeze puterile , dar fără succes . Artele magiei albe şi ale celei negre făceau deja parte din mine ... Nu mai era absolut nimic ce putea fi rezolvat în legătură cu asta , nicio soluţie . Din clipa aceea , am fost tratată ca o ciudată , iar cei ce mi-au dat viaţă mă evitau pe cât posibil , nu doreau să-şi petreacă timpul cu mine . Eram diferită , iar ei nu concepeau acest lucru . La vremea aceea , nu înţelegeam de ce mi se întâmplă mie asta . Ce anume eram eu ? De ce mama şi tatăl meu nu mă iubeau şi nu mă alintau aşa cum mulţi alţi copii aveau parte de acest tratament ? În ciuda acestor lucruri , am crescut cu dragostea doicei mele , care m-a sprijinit întotdeauna . Mi-a oferit sufletul ei nobil necondiţionat . Oricum , era singura care nu se temea de ceea ce eram ...
Când am împlinit vârsta de opt ani , am hotărât că era timpul să mă documentez , să aflu ce se întâmplă în realitate cu mine , de ce am aceste puteri şi ce reprezintă ele de fapt . Am întrebat-o pe Melysa dacă în familia noastră mai existaseră vrăjitori . Mi-a răspuns că nu , cel puţin nu vreunul de care să ştie ea . Deci toate astea erau un dar , un dar primit de la creatorul lumii . Fusesem înzestrată probabil pentru un anumit scop pe care aveam să-l descopăr mai târziu ... La scurtă vreme după aceea , am împrumutat de la bibliotecă cărţi menite să mă înveţe vrăji şi cum să controlez magia , cărţi pe care le citeam pe aceleaşi lespezi de marmură , acolo unde avusese loc prima mea experienţă magică . Am reţinut diverse incantaţii pe care le încercam pe un teren de fotbal părăsit din apropierea casei mele . Pentru ca părinţii mei să nu realizeze faptul că eu îmi modelam abilităţile vrăjitoreşti , mă foloseam de întunericul plin de mistere al nopţii care-mi conferea un sentiment de singuranţă . Mă furişam de câte ori puteam , de obicei după miezul nopţii , şi experimentam incantaţiile sub lumina ocrocotitoare a stelelor . Cu timpul , am ajuns să controlez destul de bine aceste arte fermecate , dar nu îndeajuns...
În fine , la vârsta de paisprezece ani , puterile mi-au scăpat de sub control . Ziua ce se arăta a fi una lipsită de aventură , s-a transformat într-un coşmar pentru mine ... Era o minunată vreme de primăvară . Copacii purtau o îmbrăcăminte albă şi moale formată din flori micuţe şi parfumate . Aleile arătau de parcă erau rupte dintr-o carte veche de basme . Mă îndreptam liniştită şi plictisită spre şcoală , când mi-a apărut în cale Zoey , colega şi prietena mea , cel puţin aşa o consideram eu şi nu mă puteam înşela mai amarnic . În ea avusesem încredere şi îi povestisem despre ceea ce mi se întâmpla . Păruse că mă ascultă , că îi pasă ...nu mă considerase nebună , ,,ciudată’’ aşa cum credeau părinţii mei că sunt . Însă în acea zi se purta diferit , era ceva schimbat la aceasta . La început , am crezut că monotonia fiecărei zile era de vină sau probabil că se certase din nou cu fratele ei mai mare care o necăjea mereu ; dar nu era niciunul din aceste motive după cum aveam să-mi dau seama mai târziu . Am ajuns la şcoală şi am intrat în clasă . Orele au decurs normal . Ziua îşi urma cursul de rutină ca de obicei . Zoey însă se purta din ce in ce mai ciudat ; parcă se temea de ceva sau o deranja cineva . Părea detaşată de tot , visa cu ochii deschişi şi era închisă într-o lume numai a ei . Până să realizeze , ceilalţi copii părăsiră incinta liceului . Am hotărât că era indicat s-o întreb de ce se află în starea asta . M-am ridicat şi m-am îndreptat uşor spre ea . Mai aveam un metru până la banca unde se afla , însă prietena mea a luat-o la fugă înainte ca eu sa ajung acolo . Am urmat-o , gândindu-mă dacă păţise ceva . Oare ce probleme atât de grave putea să aibă de nu mi le împărtăşea ? De cum am pus piciorul în afara şcolii , am presimţit că se va întâmpla ceva rău . Nenorocirea abia acum avea să înceapă . Dintr-odată , m-am oprit nedumerită . Zoey se afla lângă fratele ei mai mare care îşi adusese şi amicii . Oricât mă străduiam , nu realizam ce se petrece . Care era scopul acestei întâlniri neaşteptate ? Până să găsesc răspunsul la dilemele mele , un băiat din cei de acolo se apropie de mine . Îl priveam speriată , neştiind ce vrea să-mi facă sau de ce zâmbea aşa de răutăcios . M-a prins de mână şi m-a tras către ceilalţi . Eu mă zbăteam , dar nu puteam să scap din strânsoarea lui , iar asta părea că-l distrează . Nu îmi rămânea altceva de făcut decât să apelez la puterile aflate în stăpânirea mea . Totuşi , mă temeam atât pentru siguranţa mea , cât şi pentru a celor din jur . Încă nu controlam bine vrăjile şi se putea petrece orice . Dar s-a întâmplat ceva ce nu mi-a oferit alternativă . Pe neaşteptate , Zoey a început să râdă batjocoritor .
- Nu-mi vine sa cred că ţi-ai putut imagina că o ciudată ca tine ar putea avea prieteni . Sunt sigură că doica ta a primit mulţi bani pentru a se preface că ţine la tine . Nu eşti decât o fraieră !
Am privit-o tristă . De ce eu ? De ce trebuia să mi se întâmple tocmai mie toate astea ? Fratele ei şi prietenii lui o asigurară ca aveau să aibă grijă de mine ... în felul lor . M-am panicat şi nu am ştiut ce să mai fac . Bănuielile despre ce urma să mi se întâmple începură a-mi da târcoale . Singura mea alegere , singura care mă putea salva din asta , era chiar magia pe care refuzasem s-o folosesc . Am rostit o incantaţie simplă , fără efecte secundare : ,,Ne misis controlus caliacra ‘’ . După cum am spus , nu îmi controlam prea bine puterile . Vraja a scăpat de sub control şi a fost mult mai puternică decât sperasem . Magia a dat naştere la o imensă sferă de lumină care a ricoşat , din păcate , în liceu , distrugându-l în totalitate . Băieţii s-au speriat şi au luat-o la fugă ca nişte laşi . Îngrozită , am început să alerg spre casă . Lacrimile îmi udau obrajii îmbujoraţi , iar inima îmi tresărea zbucimată parcă dorind să iasă din pieptul meu . Pentru câteva clipe , chiar am crezut vorbele răutăcioase ale lui Zoey . Dar oare Melysa era în stare de un asemenea lucru ?
Acasă însă mă aştepta o altă ,,surpriză’’ : părinţii mei îmi facuseră bagajul şi mi-l aruncaseră afară . De cum am pus piciorul în curte , ochii bănuitori ai acestora s-au aţintit asupra mea parcă dorind să mă spulbere . Imediat am realizat că aflaseră de isprava de mai devreme . Tristă şi simţind că totul se termină aici , am încercat să le explic că nu a fost vina mea , dar degeaba...vorbele mele i-au lăsat reci şi neclintiţi . Au rămas ca nişte stane de piatră , fără suflet , dar ştiam prea bine că aşa va fi ! Văzând că nu le pasă , le-am mulţumit pentru că mi-au oferit un cămin în toţi aceşti ani şi le-am cerut o ultimă favoare : să îmi permită să îmi iau la revedere de la doica mea . Mi-au îngăduit să o văd pentru ultima oară . Când am ajuns la uşa camerei ei , am bătut de două ori şi am apăsat clanţa aurie , intrând uşor . Ea era pe pat şi avea ochii umezi . În acea clipă , orice urmă de îndoială din sufletul meu a dispărut . Mă uram pentru că gândisem măcar aşa ceva . Melysa , femeia care mi-a dăruit inima pe tavă , care m-a iubit ca pe propiul ei copil , era o fiinţă ce nu fusese atinsă de umbra răului . Am încercat s-o calmez , spunându-i că o să fiu bine , să nu-şi facă griji pentru mine . Atunci , aceasta m-a sărutat blajin pe frunte şi mi-a pus în mână nişte bani . ,,Nu sunt mulţi ‘’ -a spus - ,,dar îţi vor ajunge pentru o vreme...‘’ . Am îmbrăţişat-o plângând şi am ieşit cât încă eram în stare . Am ajuns în curtea bătrânei mele case şi am rostit vraja pentru plutire : ,, Levitaţie!!!’’ . M-am ridicat încetişor de la pământ şi am pornit spre marea aventură a vieţii mele ...

Ce crezi ca faci?ma ti in suspans pune capitolul urmator ca vreau sa vad unde sa dus si ce a facut Keyko.M-ai ales parasita de totii pana si de asa zisa prietena.

Mulktumesc mult de coment si ma bucur ca iti place , acum uite urmatorul capitol . Enjoy :


Capitolul II – Seyruun , oraşul unde a luat fiinţă totul


Aruncând o ultimă privire oraşului unde îmi petrecusem copilăria , unde trăisem paisprezece ani , m-am înălţat cu mult deasupra acestui loc . Până să-mi dau seama , am ajuns printre nori pufoşi şi jucăuşi ce mă salutară prietenoşi . Eu însă simţeam o durere insuportabilă , sfâşietoare , aşa că nu am putut răspunde la chemarea lor . Proprii mei părinţi ... tocmai ei mă alungaseră ... de ce? De ce nu m-au crezut ? Nu ţinuseră la mine niciodată , o ştiam mult prea bine , iar asta le-a oferit pretextul perfect pentru a mă goni . Nu aveam nici o idee despre ce urma să fac şi nici cum va fi viaţa mea de acum încolo . Încotro s-o apuc ? Eram singură ... singură în universul ăsta ... singură fără prieteni şi fără nimeni altcineva care să-mi poarte de grijă . Am privit tristă orizontul . Undeva acolo se găsea un loc şi pentru mine . Speranţa mă învălui din nou în braţele ei primitoare . Dincolo de bolta cerească se afla o lume fantastică ce aştepta să fie explorată , o lume despre care citisem doar în cărţi . O dorinţă arzătoare mi-a cuprins sufletul . Aspiraţia de a străbate lumea aceea plină de taine îmi domina inima , făcând-o să bată nebuneşte . Plină de entuziasm, mi-am şters lacrimile de pe obrajii ce purtau încă bujori şi am pornit spre ceea ce se întrevedea a fi o mare aventură ...
Tot admirând norii ca de vată , am ajuns , fără să-mi dau seama , deasupra unui oraş . Părea a fi unul destul de liniştit , aşa că am mai plutit puţin , studiindu-l cu atenţie , apoi am atins cu grijă pământul şi m-am aşezat la umbra unui copac bătrân . Oamenii mergeau calm pe stradă şi nimic nu părea sa tulbure rutina acestui colţişor de lume . Casele era mici şi modeste , dar păstrau vechile tradiţii ale unui orăşel de munte .
M-am aşezat la rădăcina groasă a arborelui şi am reflectat asupra celor petrecute . Trebuia să găsesc o soluţie , nu puteam rămâne pe străzi . Banii pe care îi primisem îmi ajungeau doar pentru câteva zile ... Apoi ? Ce urma să se întâmple cu mine ? De acum , umerii mei trebuiau să poarte greutatea consecinţelor faptelor pe care le făcusem . Totul depindea de capacităţile mele de a-mi hotărî soarta . Nu puteam face greşeli în această privinţă . Era neapărată nevoie să găsesc un adăpost . După aceea , descopeream eu o cale să supravieţuiesc . Doar nu putea fi aşa de greu , nu ?
M-am ridicat şi m-am amestecat printre mulţimea de oameni . Deocamdată , acesta era singurul lucru pe care îl puteam face . Paşii m-au purtat pe o străduţă lăturalnică şi îngustă . M-am oprit în faţa unei case mici şi dărăpănate . Am bănuit că fusese părăsită de vreme ce era în stare deplorabilă . ,, De fapt , nu e mare diferenţa dintre aspectul casei şi interiorul sufletului meu ‘’ , am gândit . Apoi am urcat cele trei trepte ce duceau la un paravan care ţinea loc de uşă , l-am dat cu grijă la o parte şi am intrat . Avusesem dreptate : înăuntru , praful pusese stăpânire pe tot . Mobila era deteriorată . Timpul se oprise în loc pentru această mică locuinţă . Părea a fi un colţ rupt din vechile basme ale bunei mele doice , numai că nu fusese îngrijită de nimeni . Pentru început , îmi ajungea , era mai bine decât nimic . Şi în plus , nu era de nelocuit . Totuşi , puţină curăţenie şi ordine nu strica . Noroc că Melysa mă învăţase câte ceva despre îngrijitul unei gospodării . Mi-am frecat mâinile şi , dornică de treabă , am rostit : ,,Gradum supiris iromes ‘’ , aranjând astfel piesele de mobilier . Imediat după aceea , am luat dintr-un colţ al singurei camere din acel loc o mătură prăfuită şi roasă de şoarecii care se făcură nevăzuţi de cum pusesem piciorul în acea dărăpănătură . Cu ajutorul ei , am îndepărtat stratul gros de colb . Puţin câte puţin , am reuşit să aduc casa la un nivel decent . Acum se putea trăi acolo . M-am aşezat pe un scăunaş cu trei picioare şi mi-am şters fruntea de sudoare . Partea cea mai grea trecuse . Putusem să găsesc un acoperiş deasupra capului . Restul nu era imposibil . Însă mai erau atâtea de făcut ... Totul se întâmpla foarte repede , poate prea repede pentru mine . Eu eram doar o copilă neîncercată de viaţă până atunci .
Tristeţea îmi învălui din nou sufletul fragil şi sfâşiat de durere . ,,Nu pot continua aşa , nu mă pot lăsa pradă deprimării şi disperării ! Nu vreau să fac asta !!! ‘’ mi-am zis . Eram hotărâtă să nu îmi mai amintesc niciodată de această zi blestemată , nici de părinţii mei . ,,Pentru mine sunteţi morţi ! Morţi , m-aţi auzit ? Vă urăsc !!! ‘’ am strigat , ridicandu-mă în picioare . Totul era acum de domeniul trecutului , nimic nu mai conta , nu îmi mai păsa de nimeni . Făcusem un legământ şi eram decisă să-l respect , orice ar fi .
Am ieşit din casa aceea uitată de restul lumii şi mi-am reluat plimbarea. Trebuia să găsesc ceva de făcut , să-mi pot procura hrana necesară vieţii . Aceste gânduri îmi zăpăceau mintea , când o fată se ciocni de mine . Am căzut amândouă pe pământul tare şi uscat .
Am privit-o drept în ochii ei verzi ca smaraldul . Avea aceeaşi vârstă ca şi mine , mi-am putut da seama de asta . Părul ei lung şi castaniu era prins cu două funde roşii . S-a ridicat repede şi şi-a scuturat hainele . Apoi , studiindu-mă cu atenţie , mi-a întins mâna , încercând să mă ajute să mă ridic . Dar dintr-o săritură , am fost în picioare lângă ea . Păru impresionată , făcând ochii mari şi inocenţi . În clipa următoare , începu să-şi ceară scuze pentru felul în care mă dărâmase .
- Nu-i nimic , stai liniştită , i-am răspuns eu indiferentă .
Fata mă privi curioasă , apoi se prezentă :
- Eu sunt Ayra Kagumi , pe tine cum te cheamă ?
-Ce te interesează ? am repezit-o . Nu aveam de gând să-mi fac prieteni . Nu eram pregatită să am din nou încredere în oameni . De fapt , după eşecul neaşteptat pe care îl trăisem , nu eram pregătită să mai am încredere în cineva pentru mult timp . I-am întors spatele şi am început să merg . Ayra m-a urmat fără a face cel mai mic zgomot . Se ţinea după mine ca şi cum am fi fost nedespărţite , de parcă ne-am fi cunoscut de foarte multă vreme . La început , m-am prefăcut că nu o observ , însă se vedea clar că nu avea de gând să renunţe aşa de uşor . Am încetinit şi , după vreo zece minute , m-am oprit .
-De ce mă tot urmăreşti ? Ce vrei ? Du-te acasă , nu am timp de copilării ! i-am strigat .
- Nu am casă ! răspunse fata prompt .
Am renunţat la glasul meu răzbunător şi m-am uitat la chipul ei care îşi pierdu veselia de adineaori ca prin farmec , deprimarea luându-i locul .
-Stai ... nu am vrut să ... am bânguit , sperând să repar greşeala pe care o comisesem fără intenţie .
- Sunt obişnuită , nu-ţi face probleme , şopti Ayra . Nu e prima oară când se întâmplă asta . Îmi spui , te rog , cum te cheamă ? insistă ea , recăpătându-şi aerul de bucurie .
- Keyko Kasumi , nu se lăsă aşteptat răspunsul meu .
- Ce nume frumos ai ! strigă ea , făcându-mă să tresar .
- Eşti ciudată , ştiai ? am spus , zâmbind . Dacă nu ai casă atunci unde stai ? Cum reuşeşti să supravieţuieşti ? am dat astfel glas dilemei mele .
Ayra zâmbi , jucându-se cu cozile ei împletite şi lungi .
- Nu am nevoie de un adăpost pentru a trăi . Dacă îţi mărturisesc ceva , îmi promiţi că vei ţine secret ? mă întrebă ea cu glas şoptit , aţintindu-şi ochii ei mari şi verzi asupra mea .
Eu am încuviinţat , dând din cap . Intenţiona să-mi împărtăşească secretele , mie , unei simple străine ...
- Sunt vrăjitoare , începu timidă fata . Am puteri magice pe care le-am descoperit recent . Părinţii mei au murit când eram foarte mică , lăsându-mă fără nimic în lumea asta plină de taine . De atunci sunt singură , dar nu-mi pasă . Uite ! şopti ea , rostind o incantaţie ciudată ce făcu frunzele arămii căzute din coroana bogată a unui copac din apropiere să plutească .
Am rămas mută de uimire . Deci nu eram singura cu puteri magice . Un sentiment de bucurie încolţi în inima mea . Nu mai eram chiar atât de singură , mai era cineva exact ca mine . Mi-am aţintit privirea curioasă asupra fetei şi i-am zâmbit .
- Dar tu ? Care este povestea ta ? întrebă ea nerăbdătoare .
Am rămas în cumpănă : să-i spun sau nu ? Oare puteam să am încredere în Ayra ? Eram pregătită să mă încred din nou în oameni ? Dar , copila nu îmi dădu răgaz pentru a mă gândi , întrerupându-mi iarăşi şirul gândurilor din nou .
- Ce s-a întâmplat ? Ai păţit ceva , Keyko ?
- N-am nimic , am răspuns încet . Bine , îţi spun ! am zis după o scurtă ezitare . Ca şi tine , sunt vrăjitoare . Mi-am descoperit puterile la vârsta de trei ani şi de atunci părinţii mei m-au tratat cu indiferenţă , singura care a rămas alături de mine fiind doica mea . Însă astăzi am dat-o în bară : am distrus şcoala dintr-o prostie şi iată-mă ! Mama şi tatăl meu m-au alungat fără nicio explicaţie , fără a-mi acorda măcar şansa de a mă justifica...
Am lăsat capul în jos . Îmi promisesem doar că voi uita totul , că voi lăsa asta în urmă . Tocmai îmi încălcasem jurământul atât de preţios . Ayra mă privi compătimitoare .
- O să se rezolve totul , o să vezi ! mă încurajă ea .
- Ai vrea ... să stăm împreună ? am întrebat-o îndrăzneaţă . Tocmai am descoperit o casă părăsită pe care am amenajat-o cât de cât .
- Keyko ! exclamă ea , sărindu-mi în braţe şi trântindu-mă iarăşi .
Bucuroasă că am întâlnit pe cineva asemănător mie , am luat-o înainte , urmată îndeaproape de noua mea tovarăşă . Îmi transmisese sentimentele ei de fericire , iar acum sufletul meu îmi şoptea că am făcut o alegere potrivită . După puţin timp, am ajuns şi am intrat în adăpostul mic , dar primitor oarecum . Simţeam că acesta era începutul unei strânse şi frumoase prietenii între mine şi Ayra .

In sfarsit a gasit pe cineva la fel ca ea ma rog putin diferita adica prea zambitoare pentru cineva cu un asa trecut astept continuarea:d

Multumesc again , sper ca nici continuarea aceasta sa nu te dezamageasca :

i
Capitolul III – Bun venit la Yamada !


Zilele se scurgeau încet şi monoton , iar eu şi Ayra deveneam tot mai apropiate . Micuţa mea prietenă reuşise să-mi redea încrederea în oameni , prin inocenţa şi simplitatea ei . Acum zâmbeam tot mai des .Veselia se întorsese pe chipul meu ce nu demult fusese întunecat de tristeţe .
Într-una din zile chiar găsisem o cameră ascunsă la subsolul locuinţei noastre . Totul s-a întâmplat pe când mă întorceam de la râu , unde pescuisem . În pragul uşii , m-a întâmpinat o scenă cu totul neobişnuită : tovarăşa mea alerga cu mătura după un şoricel rătăcit . Fiind amuzată de ipostaza în care se afla aceasta , am decis că ar fi mai să nu intervin .
- Şobolan afurisit , treci încoa’ ! O să te fac tocăniţă ! strigă înfuriată fata.
Dorind cu orice preţ să-l prindă , Ayra se aruncă asupra bietei creaturi . Fiind mai rapid , animalul a intrat într-o gaură din podea , scăpându-i printre degete . De aceea , ea s-a prăbuşit la pământ şi de parcă nu era de ajuns , mătura o lovi direct în cap .
- Şi vrei să spui că eşti vrăjitoare ... am ironizat-o eu , râzând .
Amica mea m-a privit bosumflată şi , fără ca măcar să se ridice , a lărgit prin intermediul magiei , ascunzătoarea şoricelului . Imediat , privirea fetei căpătă o nuanţă de nelinişte . Curioasă , m-am apropiat să văd care e problema . Am rămas însă uimită : locul acela ducea spre o uşă încuiată aflată sub noi . Lacătul ruginit nu a constituit un obstacol în calea noastră . Pasajul ascundea o impresionantă bibliotecă . Însetate de cunoştinţe , am început să răsfoim cărţile groase şi pline de colb . Am realizat într-o clipă că aparţineau unor vrăjitori .
După această întâmplare , normalitatea a pus stăpânire pe îngusta noastră casă ; treburile noastre erau deja împărţite : Ayra făcea curat şi ordona lucrurile , în timp ce eu aprovizionam adăpostul . Liniştea şi bucuria ne învăluiau . Nimic şi nimeni nu ne perturba vieţile . Însă totul dură foarte puţin . Se părea că necazurile pur şi simplu nu se puteau ţine departe de mine.
Era o splendidă dimineaţă de toamnă . Frunzele viu colorate se desprindeau încetişor de pe crengile copacilor pustiiţi , aterizând lin pe solul maroniu . Crizantemele parfumate decorau cu stil aleile acoperite de covoare formate din ,,petalele’’ veştejite ale bătrânilor stejari . Jucăuşele raze de soare uscau pământul umed . Lumina arzătoare a magnificului astru încălzea încetul cu încetul străzile . Nimic nu părea că va tulbura calmul ce domina pretutindeni . Dar oare ar fi putut cineva prezice ce se va întâmpla câteva clipe mai târziu ?
Împreună cu noua mea prietenă , mă plimbam pe o stradă mai puţin populată a acestui oraş de munte - Seyrunn după cum aflasem că se numeşte – în timp ce purtam o discuţie destul de incitantă despre noile incantaţii descoperite recent într-o carte veche şi prăfuită din camera subterană .
-Chiar crezi că e prudent să le încercăm ? Dacă ceva merge rău ? Dacă ne vom răni ? mă întreba Ayra , îndoindu-se de informaţiile conţinute în acel volum straniu . Nici măcar nu ştim cui aparţin !
-Şi cum vrei să ne convingem ? Ai tu cumva o soluţie mai bună ? Le voi încerca , îmi asum riscul ! Până la urmă , ce avem de pierdut? am spus eu hotărâtă .
-Păi ... bine , dacă aşa zici tu! se resemnă prietena mea .
-Dar întrebarea este unde anume le vom testa ? Avem nevoie de un spaţiu mare pentru aceasta . Tu eşti de mai mult timp în Seyruun decât mine . Cunoşti cumva vreun loc părăsit prin zonă ? Adică , mai exact , un loc unde nimeni nu ne va deranja . Doar nu vrem să descopere oamenii de aici cine suntem de fapt ! am exclamat , admirând peisajul autumnal .
-Ai dreptate , nu trebuie să se petreacă una ca asta ! Nici nu vreau să mă gândesc ce am putea păţi ! se aprinse fata . Cât despre loc...hmmmm...cred că ar fi unul . La marginea oraşului se afla acum vreo cinci ani o şcoală abandonată , dar în prezent acolo au rămas numai nişte ruine . Cred că am avea acoperire totală pentru obiectivul nostru , şi în plus este vast .
-Perfect ! m-am bucurat . Hai să mergem acolo chiar acum ! Nu putem pierde timpul !
Însă , după cum am spus , parcă aveam magnet la necazuri . În clipa următoare , m-am ciocnit de un om cu o glugă pe cap . Era ciudat , semăna cu un călugăr . Faţa îi era acoperită de un şal gros . Îşi ţinea mâinile sub mantia maronie ce-i învăluia trupul înalt . L-am privit nervoasă , deşi vina era numai a mea .
-Uită-te pe unde mergi ! am spus bosumflată .
Persoana a râs şi a pocnit din degete . Nici o secundă n-a durat şi imediat am fost înconjurate din toate părţile de o ceată de oameni asemănători lui .
-Ce...? Hei , cine sunteţi ? Ce vreţi de la noi ? am ţipat , presimţind necazuri .
Deodată , tipul şi-a ridicat mânile deasupra capului , împreunându-le în semn de rugăciune , şi a rostit o vrajă stranie . Atunci , am realizat că şi el era vrăjitor . ,, Nu e de bine ! ‘’ mi-am spus . Dar în curând , situaţia avea să se înrăutăţească . Totul a început să se învârtă în jurul nostru , din ce în ce mai repede , ameţindu-ne , până când ne-am trezit în grădina unei clădiri ce semăna cu un castel străvechi .
-Ce e asta ? Unde suntem ? De ce ne-ai adus aici ? am întrebat eu înfuriată , dar simţind o teamă neobişnuită care îmi cuprindea sufletul încetul cu încetul .
-Nu e nevoie să ştii ! Acum fă-mi o favoare şi ţine-ţi gura închisă ! îmi răspunse liderul , dându-şi jos gluga şi uitându-se la mine . Avea ochii de culoare albastră în a căror profunzime te puteai pierde uşor . Era un adolescent de vreo şaisprezece – şaptesprezece ani . Părul lui negru ca smoala era ciufulit şi îi acoperea fruntea lată . Privirea acestuia aproape că mă îngheţă .
-Keyko , avem probleme ! se sperie Ayra , apucându-mă de mână .
-Dă-mi drumul ! Revino-ţi ! Ce moment mai bun ca ăsta am fi putut găsi pentru a testa vrăjile ? De ce ţi-e frică ? am râs eu , aruncându-i o privire ucigătoare băiatului care nici măcar nu tresări .
- Văd că nu pierdeţi vremea deloc ! ne răspunse călugărul . Prea bine , pregătiţi-vă de luptă ! strigă el , creând o imensă bilă de electricitate ce abia aştepta să-şi atingă ţinta .
-Ayra , repede ! i-am şoptit , împingând-o din calea lui . Ascunde-te până nu păţeşti ceva !
- Rămân aici şi nu mă poţi convinge să renunţ ! Voi lupta şi eu !
M-am întors spre ea , zâmbindu-i . Se încruntase şi pe faţa ei se citea clar hotărârea . Îşi încleştase pumnii şi era mai pregătită ca niciodată să riposteze. Preţ de câteva secunde , obrajii atacatorului căpătară o nuanţă roşiatică . L-am privit prostită , la fel şi prietena mea . Mi-am dat seama că nu eu eram cea admirată şi am chicotit . Starea de visare a băiatului se risipi aşa cum apăruse .
-Emoţionant ! râse ironic adolescentul . Acum să trecem la treabă ! Globalus ball ! continuă el , dând drumul sferei care aproape că mă atinse .
- Deci nu joci corect ! Afurisitule ! Lasă că vezi tu acum ce e aia magie ! m-am enervat eu . Levitaţie ! am spus , ridicându-mă de la sol . Arepo sentaro tenert ! am strigat , pietrificând pe dată tovarăşii tânărului , care nu avură şansa de a riposta. Acum suntem doar noi doi !
-Aşadar nu eşti începătoare ! spuse băiatul zâmbind . Chiar şi aşa , nu eşti destul de bună pentru mine ! Nostrad Kampel !!! urlă acesta , creând o spadă de foc şi îndreptându-se spre mine cu o rapiditate nemaivăzută . Până să apuc să fac eu ceva , el ajunsese deja aproape . Mi-a sucit mâna dreaptă la spate şi într-o fracţiune de secundă a pus sabia la gâtul meu delicat . Nu avea rost să mă zbat pentru că aş fi murit instantaneu . Am crezut că mi-a sosit ceasul ... acolo şi atunci ... Nu mai era nimic de făcut . Mă prinsese în capcana lui . Mi-a apărut atunci în minte scumpa mea doică . Nu aveam s-o mai văd niciodată . Şi Ayra...care abia devenise prietena mea...poate va plânge ea pentru mine ? Meritam oare lacrimile ei? Uşor , uşor deznădejdea puse stăpânire pe mine . Simţeam cum că sfârşitul meu era mai aproape decât mi-aş fi imaginat , gata-gata să mă facă victima lui . Chiar când credeam că totul e pierdut , Ayra s-a ridicat de la pământ cu o viteză uluitoare şi , în clipa următoare , l-a plesnit cu toată puterea de care dispunea pe tânăr , care s-a prăbuşit ca un bolovan . Imediat după aceea , m-a privit îngrijorată . Din cauza şocului , am rămas nemişcată în aer .
-Keyko , eşti teafără ? Ai păţit ceva ? Te-a lovit ? întrebă ea , uitându-se după eventualele răni . Dar eu nu aveam nimic . În clipa aceea , am îmbrăţişat-o , având în ochi lacrimi care mi se scurgeau ca nişte micuţe cristale pe obrajii palizi . Prietena mea mă cuprinse şi ea , încercând să mă liniştească . Gata ! E ok acum !
- Ayra , am şoptit , ştergându-mi repede obrajii . Hai să coborâm !
Devotata mea tovarăşă încuviinţă . Am aterizat lin , ţinându-ne de mână ca doi copii . De cum picioarele noastre au atins pământul , am alergat spre adolescentul care între timp se ridicase .
-Satorus Krad ! am strigat din toate puterile , trântindu-l din nou la pământ . Tânărul zâmbi însă şi spuse vesel , fără nici măcar o remuşcare :
-Felicitări ! Tocmai aţi fost admise la Yamada , şcoala de magie ! Bun venit !
-Ce ai spus ? am întrebat , crezând că mintea îmi joacă feste .
-Am spus că sunteţi admise la Yamada ! repetă adolescentul râzând . Acum ai înţe...?
Dar nu apucă să termine fraza , că l-am şi ridicat , trăgându-i un pumn , dărâmându-l la loc .
-Oooo da , am auzit şi am înţeles chiar foarte bine , dar hai să-ţi arăt eu ţie ce părere am despre asta ! am ţipat , scoasă din sărite . Am vrut să-l lovesc din nou , însă el mi-a prins mâna .
-Hei , uşurel , linişteşte-te ! Nu e nevoie să te superi aşa ! Mă laşi să vă explic ?
Eu încuviinţai încă nervoasă , iar el mă eliberă . I-am aruncat o privire plină de ură şi eram gata–gata să-l pocnesc din nou , când începu să vorbească :
-S-o iau cu începutul : acum multe secole a fost înfiinţată şcoala Yamada de un grup de vrăjitori cu scopul de a învăţa tineri cu potenţial , ca voi două , artele magiei şi cum puteau s-o stăpânească . Dar hotărârea lor a fost că nu toţi copiii care deţin puteri magice vor putea intra în această şcoală selectă , ea fiind fondată de vrăjitori nobili şi foarte puternici . Trebuiau testaţi cumva , nu? Aşa că au decis să trimită în fiecare an un grup de elevi mai mari şi care să posede destul de bine artele magice pentru a-i găsi şi încerca . Cei ce făceau faţă provocării erau imediat acceptaţi , ceilalţi însă nu . De-a lungul timpului , această tradiţie a rămas intactă , precum multe altele . Este un examen pe care voi l-aţi trecut cu brio , deşi sincer nu mă prea aşteptam ! încheie el râzând .
-Adică ... şcoală de magie ... cum ... unde ? se bălbăi Ayra , neînţelegând nimic .
- Hei , taci o clipă ! am şoptit eu . Şi unde vom merge ? Unde anume este această şcoală ?
- Da , să tac eu ca să vorbeşti tu , nu ? bombăni fata .
-Chiar aici ! Apropo , mă numesc Daisuke Elwric ! După dumneavoastră, domnişoarelor ! zise el galant , zâmbindu-i discret colegei mele .
-Ei bine , nu te-am întrebat cum te cheamă şi nici nu aveam chef să aflu ! am răbufnit eu , luând-o înainte .
În faţa noastră se înfăţişa un castel imens cu o poartă masivă din lemn . Sculpturile datau din secolul al XIV –lea şi erau în stil ionic . Arcada ce înconjura intrarea era cioplită cu multă măiestrie . M-am oprit , privindu-le fascinată .

Si eu as fi reactionat ca Keyko dupa toata lupta sa zica "Felicitări ! Tocmai aţi fost admise la Yamada , şcoala de magie ! Bun venit !" desi am amuzat lucrul acesta mi sa parut ca a procedat corect pune urmatorul capitol te rog.

Uite next :

Capitolul IV – Şcoala de magie : Prima zi e mereu mai grea !


Daisuke ne-a condus pe mine şi pe Ayra înăuntrul cetăţii şi ne-a lăsat să aşteptăm pe un coridor foarte mare care avea de o parte şi de alta făclii ce îl luminau . Prietena mea se învârtea încântată , admirând holul în timp ce eu eram fascinată de măreţia locului în care stăteam . Puteam desluşi cu mare uşurinţă reflexia lunii argintii în oglinzile rotunde ce împânzeau pereţii reci ai castelului . Ramele lor sculptate în gheaţă păstrau cu sfinţenie incantaţii vechi de secole , după cum am aflat întâmplător . Mă regăseam în această imagine lipsită culoare , care deşi mă făcea să mă infior , constituia pentru mine ,,acasă’’ . În scurt timp , băiatul s-a întors , însă nu singur . Era însoţit de o doamnă înaltă , cu ochi căprui şi cu părul castaniu ce i se revărsa în valuri pe umerii ei micuţi . Aceasta zâmbi şi spuse :
- Deci voi sunteţi vrăjitoarele ce i-au făcut faţă lui Daisuke ! Să ştiţi că până acum nu a mai fost înfrânt , dar se pare că absolut toate au un început! Bine aţi venit ! încheie ea veselă .
-Da , mulţumim , i-am răspuns , deloc încântată . Şi acum ce urmează ?
-Ah , dar unde-mi sunt manierele ? Mă numesc Riku Takashi şi sunt directoarea acestei şcoli ! Vă conduc chiar acum la camerele voastre ! Urmaţi-mă , vă rog !
-De parcă numele dumneavoastră ne-ar fi de ajutor ! Şi nici măcar nu te-am întrebat ! am bombănit eu , mergând în urma ei .
- Hei , abţine-te ! mi-a şoptit Ayra . Este o oportunitate foarte bună pentru noi să învăţăm să ne canalizăm energia , deci mai bine potoleşte-te !
- Mă rog ! i-am răspuns , încruntându-mă şi luând-o înaintea ei .
- Am ajuns , ne anunţă directoarea . Voi două veţi sta în aceeaşi cameră . Bine ?
- Da , da , mulţumim şi la revedere ! am spus , intrând în camera indicată de aceasta şi închizându-i uşa în faţă .
- Keyko ! mă certă Ayra . Nu înţelegi ce spun eu ?
- Hai mai lasă-mă în pace ! Nu am dispoziţia necesară pentru asta ! Sunt epuizată ! i-am zis , trântindu-mă pe pat . Ce moale e ! Cred că o să adorm instantaneu !
Dar nici nu am apucat să mai scot vreun sunet , că somnul m-a prins în mrejele lui . M-am cufundat liniştită în visare ...
Dimineaţa , când mi-am deschis ochii , eram învelită cu o pătură pufoasă şi lângă mine se afla o tavă plină cu dulciuri apetisante . M-am ridicat din pat şi am trezit-o şi pe Ayra .
- Ce ? Unde arde ? sări ea zbuciumată .
- Hei , calmează-te ! Hai să luăm micul-dejun ! am râs eu , aşezându-mă pe scaunul de lângă fereastră şi începând să mă înfrupt din bunătăţile aduse . Am aruncat o privire mai atentă asupra camerei . Avea dimenisuni mari şi era amenajată cu mult bun gust . Ferestrele erau acoperite de perdele înflorate . Încăperea era luminată de o lustră cristalizată . Covorul era cu motive persane , iar fotoliile aveau o îmbrăcăminte de culoare albastră exact ca oceanul la asfinţit . Acolo era cald şi căminul era foarte primitor . M-am gândit la umila noastră locuinţă . Chiar dacă noi ne străduisem din răsputeri s-o facem să pară cât de cât decentă , nici nu se compara cu locul acesta . Aici era mult mai bine . Mi-am adus aminte de odaia în care îmi trăisem copilăria , în care ascultasem atâtea poveşti străvechi spuse de blânda mea doică . Dar toate erau acum de domeniul trecutului şi trebuiau să rămână aşa .
- După ce mâncăm , ce facem ? întrebă tovarăşa mea , întrerupându-mi şirul gândurilor ca întotdeauna .
-Nu am nici cea mai vagă idee , sinceră să fiu ! veni răspunsul meu plictisit . Dar ar trebui să avem ore sau ceva de genul ăsta , nu? Trebuia s-o întrebăm aseară pe directoare !
- Hai să ne îmbrăcăm şi apoi vom vedea noi ce se va întâmpla , bine ? spuse ea , entuziasmată .
-De acord ! Dar cu ce haine ?
Nici nu am apucat să termin de vorbit , că uşile dulapului ce se afla lângă fereastră se deschiseră brusc , dezvăluind două rafturi cu îmbrăcăminte . Pe unul era inscripţionat numele meu şi pe celălalt al prietenei mele . Deodată , pe neaşteptate , hainele au început să zboare direct înspre paturile noastre , aşezându-se frumos şi lin pe ele . Am rămas înmărmurită , deşi era clar că totul se petrecea datorită magiei . Doar era o şcoală de farmece , nu ?
- Crezi că ... , începu derutată Ayra .
- Hai să ne schimbăm odata ! am spus repede , zâmbind larg şi nedându-i timp prietenei mele să obiecteze . M-am îmbrăcat cu o bluză de culoare mov ce-mi scotea în evidenţa tenul albicios ca spuma laptelui şi cu o pereche de blugi asortaţi . Mi-am pieptănat părul blond şi lung , prinzându-l într-un coc . Apoi , am deschis uşa camerei noastre . În prag stătea Daisuke care probabil că aştepta ca una din noi să deschidă .
- Ce cauţi tu aici ? l-am întrebat . Ce mai vrei ?
- Bună dimineaţa şi ţie , Keyko ! veni răspunsul lui vesel . Văd că v-aţi acomodat deja . Foarte bine ! Dar , după cum cred că v-aţi dat seama deja , trebuie să mergeţi la cursuri . Haideţi , vă conduc ! se oferi el amabil .
-Da , mulţumim ! am răspuns eu , domolindu-mă un pic . Ayra , ce tot faci ? Vino odată !
Prietena mea a apărut în prag purtând o rochie gri asemănătoare cerului când este înnorat şi ajungând până la genunchii ei catifelati .
- Bună dimineaţa , Daisuke ! salută ea , înroşindu-se instantaneu .
- Bună ... ! bângui el , privind-o fermecat .
-O , doamne ! am comentat , punându-mi mâinile pe cap . Cred că mi se face rău ! am continuat , stricându-le momentul . Ne mişcăm şi noi azi ? Poate avem noroc şi ajungem la ultimul curs , în cel mai bun caz !
- Desigur ! spuse băiatul , neauzind nimic din ce am zis şi zâmbindu-i curtenitor Ayrei . Pe aici !
- În sfârşit ne urnim şi noi din loc ! Cred că dacă mai stăteam mult , o luam razna ! nu am scăpat eu prilejul de a fi ironică .
El ne conduse până la uşa uneia dintre sălile castelului şi o deschise , făcându-ne semn să intrăm , apoi dispăru din câmpul nostru vizual . Noi ne-am privit şi am păşit neîncrezătoare în camera luminoasă unde eram aşteptate .
-Aaaa , domnişoara Keyko şi domnişoara Ayra ! Aţi venit ! ne ieşi in cale nimeni alta decât doamna directoare . Copii , întâmpinaţi-le cum se cuvine pe noile eleve ale Yamadei !
-Bun venit ! ne urară prietenoşi ceilalţi .
-Mulţumim ! se bucură prietena mea , înclinându-se un pic în semn de plecăciune .
Eu însă nu am scos nici o vorbă şi am rămas neclintită .
- Acum puteţi să vă duceţi la locurile voastre ! ne invită doamna Riku , indicându-ne două scaune lângă un grup de tineri mai mari decât noi . Ne-am aşezat repede sub privirile încântate ale băieţilor .
- Of , alţi idioţi ! i-am şoptit indignată Ayrei care mi-a dat un ghiont , făcându-mă să-mi ţin gura .
-Bun , atunci putem începe ! se auzi vocea doamnei Takashi ce între timp luase de pe catredă un dosar . Pentru cei ce nu ştiu , adică pentru cele două domnişoare ce abia au sosit , voi repeta ce am spus mai devreme. Timp de o lună , veţi fi instruiţi şi ajutaţi astfel încât să vă puteţi controla şi canaliza puterile magice . După aceea , veţi fi trimişi în misiuni pentru a pune în practică tot ce veţi învăţa în această lună . Este clar până aici ?
- Poftim ? se auzi vocea mea . Misiuni ? Despre ce Dumnezeu vorbiţi?
- Domnişoară Keyko , te rog să iei loc . Voi ajunge şi la asta . Doar cei ce vor trece de examenul final vor putea participa la aceste sarcini . Ceilalţi vor rămâne la Yamada şi vor participa la cursuri suplimentare până când vor fi în stare să treacă proba finală . Cât despre misiuni ... hmmm ... veţi afla despre ele la timpul potrivit . De mâine veţi începe antrenamentele aşa că profitaţi de timpul ăsta pentru a vă odihni şi relaxa . Şi să ştiţi că această şcoală respectabilă impune o ţinută corespunzătoare . Fiind prima voastră zi aici , voi trece cu vederea lipsa uniformei , dar de mâine vă rog s-o purtaţi ! O veţi găsi pe scaunul din camera voastră . Sunteţi liberi ! încheie ea , ieşind din clasă .
-Misiuni ? Antrenamente? Uniformă ? Poftim ? am întrebat eu şocată .
Eu , care nu eram obişnuită cu o asemenea stricteţe , aveam nevoie de ceva timp pentru a mă putea acomoda .
- Keyko , stai puţin ... nu te enerva ! încercă tovarăşa mea să prevină un scandal , neştiind însă că eu eram doar uimită . Hai să ne plimbăm prin grădină , vrei ? O să-ţi facă bine !
-Cum zici tu ! mi-am revenit eu încet . Să mergem , nu vreau să pierdem vremea !
- Putem să vă însoţim ? întrebă un băiat din grupul de lângă noi .
- Hai , Ayra ! am chemat-o , ignorându-i total .
- Hei , cu voi vorbim ! insistă tânărul .
-Uite ce e , ridicai eu tonul , dispari până nu devin nervoasă ! Nu am nici timp , nici chef de voi ! am încheiat , ieşind din sală urmată de fată .
- Sunteţi nişte ciudate ! se auzi în urma noastră .
Nu i-am băgat în seamă , asta ar fi însemnat să mă enervez mai rău . Am ieşit în grădină şi m-am aşezat pe bancă , privind fascinată tufele de trandafiri . Nu erau nici pe departe atât de frumoase ca şi cele îngrijite de Melysa . Un zâmbet jucăuş îmi lumină faţa . Ştiam că locul acesta îmi va aminti mereu de clipele minunate petrecute cu doica mea . Dar se părea că lucrurile aveau să fie altfel decât mi le închipuisem .
- Keyko , s-a întâmplat ceva ?
- Nimic , chiar nimic , am răspuns . Hai mai bine în cameră . Presimt că mâine va fi o zi obositoare pentru noi toţi şi ar fi ideal să îi urmăm sfatul doamnei Riku .
Ne-am ridicat şi ne-am dus în odaia noastră . De cum am intrat în încăpere , m-am aşezat lângă fereastră şi am privit cerul . Era senin şi lipsit de nori . Soarele strălucea puternic . Am rămas acolo mult timp , meditând . Mâine începeau antrenamentele . Numai la asta îmi era gândul . Mi-am lipit capul de geam şi m-am cufundat , fără să-mi dau seama , în visare .
Când am ridicat pleoapele , era încă noapte . Luna mă veghea din eternul întuneric şi îmi învăluia trupul într-o lumină slabă . M-am frecat ochii şi , fiindcă nu mai puteam să dorm , mi-am pus halatul cel alb , ieşind din cameră fără prea mult zgomot . După aceea , am păşit pe marmura rece a holului şi , la scurt timp , m-am oprit fascinată în faţa uneia dintre oglinzile misterioase aflate pe pereţi .
Nereuşind să-mi amintesc unde mai văzusem acele simboluri , m-am aşezat în faţa obiectului ce mă pusese pe gânduri . Privirea mi-a rămas aţintită asupra inscripţiei câteva minute , poate chiar zeci de minute până când atenţia îmi fu distrasă de un chiţăit răguşit . În acel moment , am întrerupt liniştea ca de mormânt ce domina Yamada cu hohote puternice de râs . Diverse imagini mi se derulară în minte : Ayra fugărind bietul şoricel , noi descoperind pasajul şi mai apoi biblioteca .
- Desigur ! Cum am putut să uit ? Una dintre cărţile vechi şi prăfuite aflate la subsolul casei din Seyruun conţinea aceste semne , gândeam eu cu voce tare .
Curioasă , vrând să aflu ce este sculptat acolo , am început să descifrez inscripţia literă cu literă . Mi se părea puţin dificil , dar încetul cu încetul şi silabisind câte o parte din incantaţie , am reuşit s-o decodez . Când am terminat de rostit fraza ce stătea scrisă pe ramă , m-am simţit din ce în ce mai moleşită , un fel de toropeală ciudată îmi pătrundea prin trup , curgându-mi nestingherită prin vene , însă o bufnitură puternică m-a făcut să-mi revin .
- Arisa , nu înţelegi … nu poţi face asta ! se auzi o voce puternică de bărbat .
- Nu mai vreau să fac parte din planurile tale diabolice şi nu mă poţi obliga , Aihao ! Renunţ şi cu asta basta ! îl contrazise o femeie .
- Nu te voi lăsa să pleci , ştii prea bine !
Auzeam destul de clar cum se ceartă , dar nu le puteam desluşi feţele ; totul era în ceaţă . Voiam să-i întreb ce se petrece , dar din gâtlej nu-mi ieşeau decât sunete nearticulate . După câteva secunde , o vrajă neînţeleasă de mine sfârşi disputa celor doi . Până să realizez ce mi se întâmplă , am fost purtată într-un cimitir foarte straniu , în faţa unei pietre funerare ce avea gravat numele femeii : Arisa Kasumi . Am rămas şocată , privindu-i numele de familie . O lacrimă mi se prelinse pe obraz fără a ştii de ce . Mi-am întins mâna spre piele , atingând partea ce purta urma tristeţii mele . Dar cine erau ei şi ce legătură aveau toate astea cu mine ? Brusc , am simţit ca şi cum cineva mă urmărea din umbră . Doi ochi sângerii se apropiau lent de mine , inima începându-mi să tresalte înnebunită .
Încetul cu încetul , totul a început să se dizolve în neant . M-am trezit întinsă pe podeaua holului , iar un necunoscut , probabil elev al şcolii , îmi plesnea obrajii deja înroşiţi .
- Opreşte-te , idiotule ! Mă doare ! am strigat , dându-i un pumn ce-l răvăşi complet .
- Ţi-ai pierdut minţile , fetiţo ? mă repezi el . Ştii măcar ce ai făcut ? Îţi puteai pierde viaţa !
- Tu cine mai eşti ? Cum m-ai găsit ? Şi ce vrei să spui cu asta ?
- Ascultă , nu te mai aventura în lucruri pe care nu le cunoşti ! exclamă băiatul , ignorându-mi vorbele . Cândva o s-o păţeşti rău de tot şi nu te va mai scoate nimeni din bucluc !
- Nu-mi ocoli întrebarea ! am ridicat eu tonul .
- Crede-mă , e mai bine să nu ştii !
- Nu mă interesează ce e mai bine , am continuat cu protestele .
- Nu te mai revolta că nu răspund de faptele mele ! Du-te la culcare şi ai grijă ! Sunt cu ochii pe tine ! spuse el simplu , plecând .
Am tăcut şi m-am ridicat în picioare . Ştiam că nu voi scoate nimic de la străin . Probabil că avea dreptate . Eram o inconştientă , iar caracterul meu impulsiv îmi va da de furcă într-o zi . Ajunsă în cameră , m-am băgat în pat , dar mintea îmi zbura la ceea ce văzusem în oglindă .
- Arisa Kasumi …