Dimension of Anime Inspiration este un forum dedicat tuturor fanilor anime care doresc sa-si petreaca timpul impreuna cu alte persoane cu aceeasi ocupatie, aici va puteti arata talentul de scriitor si desenator.Te asteptam si pe tine sa te inscrii !!!
 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Memoriile lui Keyko Kasumi

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Reira

avatar

Mesaje : 277
Data de înscriere : 30/12/2009
Varsta : 24
Localizare : Where is music ^_^

MesajSubiect: Memoriile lui Keyko Kasumi   Mier Dec 30, 2009 7:26 pm

Well primul fic , nu e cine stie ce avand in vedere ca l-am inceput acum doi ani , dar sper totusi sa va placa . Astept critici si sfaturi daca e nevoie . Well enjoy .
Capitolul I – Începutul

Mă numesc Keyko Kasumi , însă mi se spune Keyko . Am douăzeci şi şase de ani , ochii de un verde spre albastru , părul blond ca spicele de grâu vara . M-am născut într-o familie bogată , dar neînţelegătoare din păcate . Copilăria mea a decurs normal până la vârsta de trei ani , când mi-am descoperit puterile magice , puteri pe care părinţii mei nu le înţelegeau sau mai bine spus nu voiau să le înţeleagă .
Totul s-a petrecut într-o minunată şi însorită zi de vară . Soarele strălucea puternic pe bolta cerească , iar norii pufoşi însoţeau razele jucăuşe ale magnificului astru . Trandafirii erau de un roşu sângeriu şi parfumau totul în jurul lor . Încă de mică mi-au plăcut aceste flori , poate pentru că simbolizează ceva ce nu am avut niciodată din partea părinţilor mei : dragoste . Abia împlinisem cei trei anişori şi mă jucam cu doica mea în curte pentru că mama şi tatăl meu erau mult prea ocupaţi , de aceea nu aveau timp să stea cu mine . Acea femeie blândă de care îmi aduc aminte şi astăzi purta numele de Melysa . Deşi avea o vârstă înaintată , răbdarea şi grija pe care mi-o purta întruchipau inima sensibilă şi încă tânără a fiinţei aparent dure . Părul fumuriu ca cerul de dinaintea furtunii şi ochii de un castaniu pătrunzator încadrau faţa angelică a persoanei ce mi-a oferit atâtea . În afară de timpul dedicat mie , doica mea îşi petrecea ore în şir îngrijind grădina încântătoare de lângă zidurile impunătoare ale casei . De cele mai multe ori , mă aşezam pe lespezile de marmură din faţa arcadei şi o admiram pe Melysa . Arcada era din mahon , iar roze ruginii o îmbrăcau cu măiestrie .
Într-una din zile , pe când privirea îmi era aţintită asupra grădinii , o urmă de tristeţe întipărită pe chipul îmbătrânit de vreme al doicii mi-a atras atenţia . Nefiind obişnuită cu această latură a femeii pline de viaţă , mi-am spus că ar fi cazul s-o înveselesc , dăruindu-i un trandafir . Deşi înainte aceasta era o floare foarte dragă mie , acum s-a dovedit a fi dornică să mă rănească . Îndată ce mâna mea firavă a atins tulpina ei , un spin ascuţit mi-a smuls fără milă câteva picături de sânge . Am vrut s-o strig pe Melysa , dar nu am apucat . Deodată , m-am ridicat în picioare şi am început a rosti o incantaţie stranie , ochii mei devenind negri ca smoala . Câteva secunde mai târziu , am părăsit pământul , plutind deasupra acoperişului casei în care locuiam . De acolo , fără ca măcar să-mi dau seama , am incendiat hambarul , folosind o sferă sângerie de foc . După această nefericită întâmplare , am revenit la normal , căzând de la o înălţime ameţitoare exact în braţele tatălui meu , ce fusese chemat de cea care mă îngrijea .
Speriaţi şi disperaţi , părinţii mei m-au dus la toţi vrăjitorii cunoscuţi , încercând să îmi estompeze puterile , dar fără succes . Artele magiei albe şi ale celei negre făceau deja parte din mine ... Nu mai era absolut nimic ce putea fi rezolvat în legătură cu asta , nicio soluţie . Din clipa aceea , am fost tratată ca o ciudată , iar cei ce mi-au dat viaţă mă evitau pe cât posibil , nu doreau să-şi petreacă timpul cu mine . Eram diferită , iar ei nu concepeau acest lucru . La vremea aceea , nu înţelegeam de ce mi se întâmplă mie asta . Ce anume eram eu ? De ce mama şi tatăl meu nu mă iubeau şi nu mă alintau aşa cum mulţi alţi copii aveau parte de acest tratament ? În ciuda acestor lucruri , am crescut cu dragostea doicei mele , care m-a sprijinit întotdeauna . Mi-a oferit sufletul ei nobil necondiţionat . Oricum , era singura care nu se temea de ceea ce eram ...
Când am împlinit vârsta de opt ani , am hotărât că era timpul să mă documentez , să aflu ce se întâmplă în realitate cu mine , de ce am aceste puteri şi ce reprezintă ele de fapt . Am întrebat-o pe Melysa dacă în familia noastră mai existaseră vrăjitori . Mi-a răspuns că nu , cel puţin nu vreunul de care să ştie ea . Deci toate astea erau un dar , un dar primit de la creatorul lumii . Fusesem înzestrată probabil pentru un anumit scop pe care aveam să-l descopăr mai târziu ... La scurtă vreme după aceea , am împrumutat de la bibliotecă cărţi menite să mă înveţe vrăji şi cum să controlez magia , cărţi pe care le citeam pe aceleaşi lespezi de marmură , acolo unde avusese loc prima mea experienţă magică . Am reţinut diverse incantaţii pe care le încercam pe un teren de fotbal părăsit din apropierea casei mele . Pentru ca părinţii mei să nu realizeze faptul că eu îmi modelam abilităţile vrăjitoreşti , mă foloseam de întunericul plin de mistere al nopţii care-mi conferea un sentiment de singuranţă . Mă furişam de câte ori puteam , de obicei după miezul nopţii , şi experimentam incantaţiile sub lumina ocrocotitoare a stelelor . Cu timpul , am ajuns să controlez destul de bine aceste arte fermecate , dar nu îndeajuns...
În fine , la vârsta de paisprezece ani , puterile mi-au scăpat de sub control . Ziua ce se arăta a fi una lipsită de aventură , s-a transformat într-un coşmar pentru mine ... Era o minunată vreme de primăvară . Copacii purtau o îmbrăcăminte albă şi moale formată din flori micuţe şi parfumate . Aleile arătau de parcă erau rupte dintr-o carte veche de basme . Mă îndreptam liniştită şi plictisită spre şcoală , când mi-a apărut în cale Zoey , colega şi prietena mea , cel puţin aşa o consideram eu şi nu mă puteam înşela mai amarnic . În ea avusesem încredere şi îi povestisem despre ceea ce mi se întâmpla . Păruse că mă ascultă , că îi pasă ...nu mă considerase nebună , ,,ciudată’’ aşa cum credeau părinţii mei că sunt . Însă în acea zi se purta diferit , era ceva schimbat la aceasta . La început , am crezut că monotonia fiecărei zile era de vină sau probabil că se certase din nou cu fratele ei mai mare care o necăjea mereu ; dar nu era niciunul din aceste motive după cum aveam să-mi dau seama mai târziu . Am ajuns la şcoală şi am intrat în clasă . Orele au decurs normal . Ziua îşi urma cursul de rutină ca de obicei . Zoey însă se purta din ce in ce mai ciudat ; parcă se temea de ceva sau o deranja cineva . Părea detaşată de tot , visa cu ochii deschişi şi era închisă într-o lume numai a ei . Până să realizeze , ceilalţi copii părăsiră incinta liceului . Am hotărât că era indicat s-o întreb de ce se află în starea asta . M-am ridicat şi m-am îndreptat uşor spre ea . Mai aveam un metru până la banca unde se afla , însă prietena mea a luat-o la fugă înainte ca eu sa ajung acolo . Am urmat-o , gândindu-mă dacă păţise ceva . Oare ce probleme atât de grave putea să aibă de nu mi le împărtăşea ? De cum am pus piciorul în afara şcolii , am presimţit că se va întâmpla ceva rău . Nenorocirea abia acum avea să înceapă . Dintr-odată , m-am oprit nedumerită . Zoey se afla lângă fratele ei mai mare care îşi adusese şi amicii . Oricât mă străduiam , nu realizam ce se petrece . Care era scopul acestei întâlniri neaşteptate ? Până să găsesc răspunsul la dilemele mele , un băiat din cei de acolo se apropie de mine . Îl priveam speriată , neştiind ce vrea să-mi facă sau de ce zâmbea aşa de răutăcios . M-a prins de mână şi m-a tras către ceilalţi . Eu mă zbăteam , dar nu puteam să scap din strânsoarea lui , iar asta părea că-l distrează . Nu îmi rămânea altceva de făcut decât să apelez la puterile aflate în stăpânirea mea . Totuşi , mă temeam atât pentru siguranţa mea , cât şi pentru a celor din jur . Încă nu controlam bine vrăjile şi se putea petrece orice . Dar s-a întâmplat ceva ce nu mi-a oferit alternativă . Pe neaşteptate , Zoey a început să râdă batjocoritor .
- Nu-mi vine sa cred că ţi-ai putut imagina că o ciudată ca tine ar putea avea prieteni . Sunt sigură că doica ta a primit mulţi bani pentru a se preface că ţine la tine . Nu eşti decât o fraieră !
Am privit-o tristă . De ce eu ? De ce trebuia să mi se întâmple tocmai mie toate astea ? Fratele ei şi prietenii lui o asigurară ca aveau să aibă grijă de mine ... în felul lor . M-am panicat şi nu am ştiut ce să mai fac . Bănuielile despre ce urma să mi se întâmple începură a-mi da târcoale . Singura mea alegere , singura care mă putea salva din asta , era chiar magia pe care refuzasem s-o folosesc . Am rostit o incantaţie simplă , fără efecte secundare : ,,Ne misis controlus caliacra ‘’ . După cum am spus , nu îmi controlam prea bine puterile . Vraja a scăpat de sub control şi a fost mult mai puternică decât sperasem . Magia a dat naştere la o imensă sferă de lumină care a ricoşat , din păcate , în liceu , distrugându-l în totalitate . Băieţii s-au speriat şi au luat-o la fugă ca nişte laşi . Îngrozită , am început să alerg spre casă . Lacrimile îmi udau obrajii îmbujoraţi , iar inima îmi tresărea zbucimată parcă dorind să iasă din pieptul meu . Pentru câteva clipe , chiar am crezut vorbele răutăcioase ale lui Zoey . Dar oare Melysa era în stare de un asemenea lucru ?
Acasă însă mă aştepta o altă ,,surpriză’’ : părinţii mei îmi facuseră bagajul şi mi-l aruncaseră afară . De cum am pus piciorul în curte , ochii bănuitori ai acestora s-au aţintit asupra mea parcă dorind să mă spulbere . Imediat am realizat că aflaseră de isprava de mai devreme . Tristă şi simţind că totul se termină aici , am încercat să le explic că nu a fost vina mea , dar degeaba...vorbele mele i-au lăsat reci şi neclintiţi . Au rămas ca nişte stane de piatră , fără suflet , dar ştiam prea bine că aşa va fi ! Văzând că nu le pasă , le-am mulţumit pentru că mi-au oferit un cămin în toţi aceşti ani şi le-am cerut o ultimă favoare : să îmi permită să îmi iau la revedere de la doica mea . Mi-au îngăduit să o văd pentru ultima oară . Când am ajuns la uşa camerei ei , am bătut de două ori şi am apăsat clanţa aurie , intrând uşor . Ea era pe pat şi avea ochii umezi . În acea clipă , orice urmă de îndoială din sufletul meu a dispărut . Mă uram pentru că gândisem măcar aşa ceva . Melysa , femeia care mi-a dăruit inima pe tavă , care m-a iubit ca pe propiul ei copil , era o fiinţă ce nu fusese atinsă de umbra răului . Am încercat s-o calmez , spunându-i că o să fiu bine , să nu-şi facă griji pentru mine . Atunci , aceasta m-a sărutat blajin pe frunte şi mi-a pus în mână nişte bani . ,,Nu sunt mulţi ‘’ -a spus - ,,dar îţi vor ajunge pentru o vreme...‘’ . Am îmbrăţişat-o plângând şi am ieşit cât încă eram în stare . Am ajuns în curtea bătrânei mele case şi am rostit vraja pentru plutire : ,, Levitaţie!!!’’ . M-am ridicat încetişor de la pământ şi am pornit spre marea aventură a vieţii mele ...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.magicnight.dmon.com
Crystal

avatar

Mesaje : 47
Data de înscriere : 01/01/2010
Localizare : Orasul ingerilor...

MesajSubiect: Re: Memoriile lui Keyko Kasumi   Vin Ian 01, 2010 5:27 pm

Ce crezi ca faci?ma ti in suspans pune capitolul urmator ca vreau sa vad unde sa dus si ce a facut Keyko.M-ai ales parasita de totii pana si de asa zisa prietena.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://world-magic.wikiforum.ro/
Reira

avatar

Mesaje : 277
Data de înscriere : 30/12/2009
Varsta : 24
Localizare : Where is music ^_^

MesajSubiect: Re: Memoriile lui Keyko Kasumi   Dum Ian 03, 2010 4:30 pm

Mulktumesc mult de coment si ma bucur ca iti place , acum uite urmatorul capitol . Enjoy :


Capitolul II – Seyruun , oraşul unde a luat fiinţă totul


Aruncând o ultimă privire oraşului unde îmi petrecusem copilăria , unde trăisem paisprezece ani , m-am înălţat cu mult deasupra acestui loc . Până să-mi dau seama , am ajuns printre nori pufoşi şi jucăuşi ce mă salutară prietenoşi . Eu însă simţeam o durere insuportabilă , sfâşietoare , aşa că nu am putut răspunde la chemarea lor . Proprii mei părinţi ... tocmai ei mă alungaseră ... de ce? De ce nu m-au crezut ? Nu ţinuseră la mine niciodată , o ştiam mult prea bine , iar asta le-a oferit pretextul perfect pentru a mă goni . Nu aveam nici o idee despre ce urma să fac şi nici cum va fi viaţa mea de acum încolo . Încotro s-o apuc ? Eram singură ... singură în universul ăsta ... singură fără prieteni şi fără nimeni altcineva care să-mi poarte de grijă . Am privit tristă orizontul . Undeva acolo se găsea un loc şi pentru mine . Speranţa mă învălui din nou în braţele ei primitoare . Dincolo de bolta cerească se afla o lume fantastică ce aştepta să fie explorată , o lume despre care citisem doar în cărţi . O dorinţă arzătoare mi-a cuprins sufletul . Aspiraţia de a străbate lumea aceea plină de taine îmi domina inima , făcând-o să bată nebuneşte . Plină de entuziasm, mi-am şters lacrimile de pe obrajii ce purtau încă bujori şi am pornit spre ceea ce se întrevedea a fi o mare aventură ...
Tot admirând norii ca de vată , am ajuns , fără să-mi dau seama , deasupra unui oraş . Părea a fi unul destul de liniştit , aşa că am mai plutit puţin , studiindu-l cu atenţie , apoi am atins cu grijă pământul şi m-am aşezat la umbra unui copac bătrân . Oamenii mergeau calm pe stradă şi nimic nu părea sa tulbure rutina acestui colţişor de lume . Casele era mici şi modeste , dar păstrau vechile tradiţii ale unui orăşel de munte .
M-am aşezat la rădăcina groasă a arborelui şi am reflectat asupra celor petrecute . Trebuia să găsesc o soluţie , nu puteam rămâne pe străzi . Banii pe care îi primisem îmi ajungeau doar pentru câteva zile ... Apoi ? Ce urma să se întâmple cu mine ? De acum , umerii mei trebuiau să poarte greutatea consecinţelor faptelor pe care le făcusem . Totul depindea de capacităţile mele de a-mi hotărî soarta . Nu puteam face greşeli în această privinţă . Era neapărată nevoie să găsesc un adăpost . După aceea , descopeream eu o cale să supravieţuiesc . Doar nu putea fi aşa de greu , nu ?
M-am ridicat şi m-am amestecat printre mulţimea de oameni . Deocamdată , acesta era singurul lucru pe care îl puteam face . Paşii m-au purtat pe o străduţă lăturalnică şi îngustă . M-am oprit în faţa unei case mici şi dărăpănate . Am bănuit că fusese părăsită de vreme ce era în stare deplorabilă . ,, De fapt , nu e mare diferenţa dintre aspectul casei şi interiorul sufletului meu ‘’ , am gândit . Apoi am urcat cele trei trepte ce duceau la un paravan care ţinea loc de uşă , l-am dat cu grijă la o parte şi am intrat . Avusesem dreptate : înăuntru , praful pusese stăpânire pe tot . Mobila era deteriorată . Timpul se oprise în loc pentru această mică locuinţă . Părea a fi un colţ rupt din vechile basme ale bunei mele doice , numai că nu fusese îngrijită de nimeni . Pentru început , îmi ajungea , era mai bine decât nimic . Şi în plus , nu era de nelocuit . Totuşi , puţină curăţenie şi ordine nu strica . Noroc că Melysa mă învăţase câte ceva despre îngrijitul unei gospodării . Mi-am frecat mâinile şi , dornică de treabă , am rostit : ,,Gradum supiris iromes ‘’ , aranjând astfel piesele de mobilier . Imediat după aceea , am luat dintr-un colţ al singurei camere din acel loc o mătură prăfuită şi roasă de şoarecii care se făcură nevăzuţi de cum pusesem piciorul în acea dărăpănătură . Cu ajutorul ei , am îndepărtat stratul gros de colb . Puţin câte puţin , am reuşit să aduc casa la un nivel decent . Acum se putea trăi acolo . M-am aşezat pe un scăunaş cu trei picioare şi mi-am şters fruntea de sudoare . Partea cea mai grea trecuse . Putusem să găsesc un acoperiş deasupra capului . Restul nu era imposibil . Însă mai erau atâtea de făcut ... Totul se întâmpla foarte repede , poate prea repede pentru mine . Eu eram doar o copilă neîncercată de viaţă până atunci .
Tristeţea îmi învălui din nou sufletul fragil şi sfâşiat de durere . ,,Nu pot continua aşa , nu mă pot lăsa pradă deprimării şi disperării ! Nu vreau să fac asta !!! ‘’ mi-am zis . Eram hotărâtă să nu îmi mai amintesc niciodată de această zi blestemată , nici de părinţii mei . ,,Pentru mine sunteţi morţi ! Morţi , m-aţi auzit ? Vă urăsc !!! ‘’ am strigat , ridicandu-mă în picioare . Totul era acum de domeniul trecutului , nimic nu mai conta , nu îmi mai păsa de nimeni . Făcusem un legământ şi eram decisă să-l respect , orice ar fi .
Am ieşit din casa aceea uitată de restul lumii şi mi-am reluat plimbarea. Trebuia să găsesc ceva de făcut , să-mi pot procura hrana necesară vieţii . Aceste gânduri îmi zăpăceau mintea , când o fată se ciocni de mine . Am căzut amândouă pe pământul tare şi uscat .
Am privit-o drept în ochii ei verzi ca smaraldul . Avea aceeaşi vârstă ca şi mine , mi-am putut da seama de asta . Părul ei lung şi castaniu era prins cu două funde roşii . S-a ridicat repede şi şi-a scuturat hainele . Apoi , studiindu-mă cu atenţie , mi-a întins mâna , încercând să mă ajute să mă ridic . Dar dintr-o săritură , am fost în picioare lângă ea . Păru impresionată , făcând ochii mari şi inocenţi . În clipa următoare , începu să-şi ceară scuze pentru felul în care mă dărâmase .
- Nu-i nimic , stai liniştită , i-am răspuns eu indiferentă .
Fata mă privi curioasă , apoi se prezentă :
- Eu sunt Ayra Kagumi , pe tine cum te cheamă ?
-Ce te interesează ? am repezit-o . Nu aveam de gând să-mi fac prieteni . Nu eram pregatită să am din nou încredere în oameni . De fapt , după eşecul neaşteptat pe care îl trăisem , nu eram pregătită să mai am încredere în cineva pentru mult timp . I-am întors spatele şi am început să merg . Ayra m-a urmat fără a face cel mai mic zgomot . Se ţinea după mine ca şi cum am fi fost nedespărţite , de parcă ne-am fi cunoscut de foarte multă vreme . La început , m-am prefăcut că nu o observ , însă se vedea clar că nu avea de gând să renunţe aşa de uşor . Am încetinit şi , după vreo zece minute , m-am oprit .
-De ce mă tot urmăreşti ? Ce vrei ? Du-te acasă , nu am timp de copilării ! i-am strigat .
- Nu am casă ! răspunse fata prompt .
Am renunţat la glasul meu răzbunător şi m-am uitat la chipul ei care îşi pierdu veselia de adineaori ca prin farmec , deprimarea luându-i locul .
-Stai ... nu am vrut să ... am bânguit , sperând să repar greşeala pe care o comisesem fără intenţie .
- Sunt obişnuită , nu-ţi face probleme , şopti Ayra . Nu e prima oară când se întâmplă asta . Îmi spui , te rog , cum te cheamă ? insistă ea , recăpătându-şi aerul de bucurie .
- Keyko Kasumi , nu se lăsă aşteptat răspunsul meu .
- Ce nume frumos ai ! strigă ea , făcându-mă să tresar .
- Eşti ciudată , ştiai ? am spus , zâmbind . Dacă nu ai casă atunci unde stai ? Cum reuşeşti să supravieţuieşti ? am dat astfel glas dilemei mele .
Ayra zâmbi , jucându-se cu cozile ei împletite şi lungi .
- Nu am nevoie de un adăpost pentru a trăi . Dacă îţi mărturisesc ceva , îmi promiţi că vei ţine secret ? mă întrebă ea cu glas şoptit , aţintindu-şi ochii ei mari şi verzi asupra mea .
Eu am încuviinţat , dând din cap . Intenţiona să-mi împărtăşească secretele , mie , unei simple străine ...
- Sunt vrăjitoare , începu timidă fata . Am puteri magice pe care le-am descoperit recent . Părinţii mei au murit când eram foarte mică , lăsându-mă fără nimic în lumea asta plină de taine . De atunci sunt singură , dar nu-mi pasă . Uite ! şopti ea , rostind o incantaţie ciudată ce făcu frunzele arămii căzute din coroana bogată a unui copac din apropiere să plutească .
Am rămas mută de uimire . Deci nu eram singura cu puteri magice . Un sentiment de bucurie încolţi în inima mea . Nu mai eram chiar atât de singură , mai era cineva exact ca mine . Mi-am aţintit privirea curioasă asupra fetei şi i-am zâmbit .
- Dar tu ? Care este povestea ta ? întrebă ea nerăbdătoare .
Am rămas în cumpănă : să-i spun sau nu ? Oare puteam să am încredere în Ayra ? Eram pregătită să mă încred din nou în oameni ? Dar , copila nu îmi dădu răgaz pentru a mă gândi , întrerupându-mi iarăşi şirul gândurilor din nou .
- Ce s-a întâmplat ? Ai păţit ceva , Keyko ?
- N-am nimic , am răspuns încet . Bine , îţi spun ! am zis după o scurtă ezitare . Ca şi tine , sunt vrăjitoare . Mi-am descoperit puterile la vârsta de trei ani şi de atunci părinţii mei m-au tratat cu indiferenţă , singura care a rămas alături de mine fiind doica mea . Însă astăzi am dat-o în bară : am distrus şcoala dintr-o prostie şi iată-mă ! Mama şi tatăl meu m-au alungat fără nicio explicaţie , fără a-mi acorda măcar şansa de a mă justifica...
Am lăsat capul în jos . Îmi promisesem doar că voi uita totul , că voi lăsa asta în urmă . Tocmai îmi încălcasem jurământul atât de preţios . Ayra mă privi compătimitoare .
- O să se rezolve totul , o să vezi ! mă încurajă ea .
- Ai vrea ... să stăm împreună ? am întrebat-o îndrăzneaţă . Tocmai am descoperit o casă părăsită pe care am amenajat-o cât de cât .
- Keyko ! exclamă ea , sărindu-mi în braţe şi trântindu-mă iarăşi .
Bucuroasă că am întâlnit pe cineva asemănător mie , am luat-o înainte , urmată îndeaproape de noua mea tovarăşă . Îmi transmisese sentimentele ei de fericire , iar acum sufletul meu îmi şoptea că am făcut o alegere potrivită . După puţin timp, am ajuns şi am intrat în adăpostul mic , dar primitor oarecum . Simţeam că acesta era începutul unei strânse şi frumoase prietenii între mine şi Ayra .
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.magicnight.dmon.com
Crystal

avatar

Mesaje : 47
Data de înscriere : 01/01/2010
Localizare : Orasul ingerilor...

MesajSubiect: Re: Memoriile lui Keyko Kasumi   Lun Ian 04, 2010 8:12 pm

In sfarsit a gasit pe cineva la fel ca ea ma rog putin diferita adica prea zambitoare pentru cineva cu un asa trecut astept continuarea:d
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://world-magic.wikiforum.ro/
Reira

avatar

Mesaje : 277
Data de înscriere : 30/12/2009
Varsta : 24
Localizare : Where is music ^_^

MesajSubiect: Re: Memoriile lui Keyko Kasumi   Mar Ian 05, 2010 7:35 pm

Multumesc again , sper ca nici continuarea aceasta sa nu te dezamageasca :

i
Capitolul III – Bun venit la Yamada !


Zilele se scurgeau încet şi monoton , iar eu şi Ayra deveneam tot mai apropiate . Micuţa mea prietenă reuşise să-mi redea încrederea în oameni , prin inocenţa şi simplitatea ei . Acum zâmbeam tot mai des .Veselia se întorsese pe chipul meu ce nu demult fusese întunecat de tristeţe .
Într-una din zile chiar găsisem o cameră ascunsă la subsolul locuinţei noastre . Totul s-a întâmplat pe când mă întorceam de la râu , unde pescuisem . În pragul uşii , m-a întâmpinat o scenă cu totul neobişnuită : tovarăşa mea alerga cu mătura după un şoricel rătăcit . Fiind amuzată de ipostaza în care se afla aceasta , am decis că ar fi mai să nu intervin .
- Şobolan afurisit , treci încoa’ ! O să te fac tocăniţă ! strigă înfuriată fata.
Dorind cu orice preţ să-l prindă , Ayra se aruncă asupra bietei creaturi . Fiind mai rapid , animalul a intrat într-o gaură din podea , scăpându-i printre degete . De aceea , ea s-a prăbuşit la pământ şi de parcă nu era de ajuns , mătura o lovi direct în cap .
- Şi vrei să spui că eşti vrăjitoare ... am ironizat-o eu , râzând .
Amica mea m-a privit bosumflată şi , fără ca măcar să se ridice , a lărgit prin intermediul magiei , ascunzătoarea şoricelului . Imediat , privirea fetei căpătă o nuanţă de nelinişte . Curioasă , m-am apropiat să văd care e problema . Am rămas însă uimită : locul acela ducea spre o uşă încuiată aflată sub noi . Lacătul ruginit nu a constituit un obstacol în calea noastră . Pasajul ascundea o impresionantă bibliotecă . Însetate de cunoştinţe , am început să răsfoim cărţile groase şi pline de colb . Am realizat într-o clipă că aparţineau unor vrăjitori .
După această întâmplare , normalitatea a pus stăpânire pe îngusta noastră casă ; treburile noastre erau deja împărţite : Ayra făcea curat şi ordona lucrurile , în timp ce eu aprovizionam adăpostul . Liniştea şi bucuria ne învăluiau . Nimic şi nimeni nu ne perturba vieţile . Însă totul dură foarte puţin . Se părea că necazurile pur şi simplu nu se puteau ţine departe de mine.
Era o splendidă dimineaţă de toamnă . Frunzele viu colorate se desprindeau încetişor de pe crengile copacilor pustiiţi , aterizând lin pe solul maroniu . Crizantemele parfumate decorau cu stil aleile acoperite de covoare formate din ,,petalele’’ veştejite ale bătrânilor stejari . Jucăuşele raze de soare uscau pământul umed . Lumina arzătoare a magnificului astru încălzea încetul cu încetul străzile . Nimic nu părea că va tulbura calmul ce domina pretutindeni . Dar oare ar fi putut cineva prezice ce se va întâmpla câteva clipe mai târziu ?
Împreună cu noua mea prietenă , mă plimbam pe o stradă mai puţin populată a acestui oraş de munte - Seyrunn după cum aflasem că se numeşte – în timp ce purtam o discuţie destul de incitantă despre noile incantaţii descoperite recent într-o carte veche şi prăfuită din camera subterană .
-Chiar crezi că e prudent să le încercăm ? Dacă ceva merge rău ? Dacă ne vom răni ? mă întreba Ayra , îndoindu-se de informaţiile conţinute în acel volum straniu . Nici măcar nu ştim cui aparţin !
-Şi cum vrei să ne convingem ? Ai tu cumva o soluţie mai bună ? Le voi încerca , îmi asum riscul ! Până la urmă , ce avem de pierdut? am spus eu hotărâtă .
-Păi ... bine , dacă aşa zici tu! se resemnă prietena mea .
-Dar întrebarea este unde anume le vom testa ? Avem nevoie de un spaţiu mare pentru aceasta . Tu eşti de mai mult timp în Seyruun decât mine . Cunoşti cumva vreun loc părăsit prin zonă ? Adică , mai exact , un loc unde nimeni nu ne va deranja . Doar nu vrem să descopere oamenii de aici cine suntem de fapt ! am exclamat , admirând peisajul autumnal .
-Ai dreptate , nu trebuie să se petreacă una ca asta ! Nici nu vreau să mă gândesc ce am putea păţi ! se aprinse fata . Cât despre loc...hmmmm...cred că ar fi unul . La marginea oraşului se afla acum vreo cinci ani o şcoală abandonată , dar în prezent acolo au rămas numai nişte ruine . Cred că am avea acoperire totală pentru obiectivul nostru , şi în plus este vast .
-Perfect ! m-am bucurat . Hai să mergem acolo chiar acum ! Nu putem pierde timpul !
Însă , după cum am spus , parcă aveam magnet la necazuri . În clipa următoare , m-am ciocnit de un om cu o glugă pe cap . Era ciudat , semăna cu un călugăr . Faţa îi era acoperită de un şal gros . Îşi ţinea mâinile sub mantia maronie ce-i învăluia trupul înalt . L-am privit nervoasă , deşi vina era numai a mea .
-Uită-te pe unde mergi ! am spus bosumflată .
Persoana a râs şi a pocnit din degete . Nici o secundă n-a durat şi imediat am fost înconjurate din toate părţile de o ceată de oameni asemănători lui .
-Ce...? Hei , cine sunteţi ? Ce vreţi de la noi ? am ţipat , presimţind necazuri .
Deodată , tipul şi-a ridicat mânile deasupra capului , împreunându-le în semn de rugăciune , şi a rostit o vrajă stranie . Atunci , am realizat că şi el era vrăjitor . ,, Nu e de bine ! ‘’ mi-am spus . Dar în curând , situaţia avea să se înrăutăţească . Totul a început să se învârtă în jurul nostru , din ce în ce mai repede , ameţindu-ne , până când ne-am trezit în grădina unei clădiri ce semăna cu un castel străvechi .
-Ce e asta ? Unde suntem ? De ce ne-ai adus aici ? am întrebat eu înfuriată , dar simţind o teamă neobişnuită care îmi cuprindea sufletul încetul cu încetul .
-Nu e nevoie să ştii ! Acum fă-mi o favoare şi ţine-ţi gura închisă ! îmi răspunse liderul , dându-şi jos gluga şi uitându-se la mine . Avea ochii de culoare albastră în a căror profunzime te puteai pierde uşor . Era un adolescent de vreo şaisprezece – şaptesprezece ani . Părul lui negru ca smoala era ciufulit şi îi acoperea fruntea lată . Privirea acestuia aproape că mă îngheţă .
-Keyko , avem probleme ! se sperie Ayra , apucându-mă de mână .
-Dă-mi drumul ! Revino-ţi ! Ce moment mai bun ca ăsta am fi putut găsi pentru a testa vrăjile ? De ce ţi-e frică ? am râs eu , aruncându-i o privire ucigătoare băiatului care nici măcar nu tresări .
- Văd că nu pierdeţi vremea deloc ! ne răspunse călugărul . Prea bine , pregătiţi-vă de luptă ! strigă el , creând o imensă bilă de electricitate ce abia aştepta să-şi atingă ţinta .
-Ayra , repede ! i-am şoptit , împingând-o din calea lui . Ascunde-te până nu păţeşti ceva !
- Rămân aici şi nu mă poţi convinge să renunţ ! Voi lupta şi eu !
M-am întors spre ea , zâmbindu-i . Se încruntase şi pe faţa ei se citea clar hotărârea . Îşi încleştase pumnii şi era mai pregătită ca niciodată să riposteze. Preţ de câteva secunde , obrajii atacatorului căpătară o nuanţă roşiatică . L-am privit prostită , la fel şi prietena mea . Mi-am dat seama că nu eu eram cea admirată şi am chicotit . Starea de visare a băiatului se risipi aşa cum apăruse .
-Emoţionant ! râse ironic adolescentul . Acum să trecem la treabă ! Globalus ball ! continuă el , dând drumul sferei care aproape că mă atinse .
- Deci nu joci corect ! Afurisitule ! Lasă că vezi tu acum ce e aia magie ! m-am enervat eu . Levitaţie ! am spus , ridicându-mă de la sol . Arepo sentaro tenert ! am strigat , pietrificând pe dată tovarăşii tânărului , care nu avură şansa de a riposta. Acum suntem doar noi doi !
-Aşadar nu eşti începătoare ! spuse băiatul zâmbind . Chiar şi aşa , nu eşti destul de bună pentru mine ! Nostrad Kampel !!! urlă acesta , creând o spadă de foc şi îndreptându-se spre mine cu o rapiditate nemaivăzută . Până să apuc să fac eu ceva , el ajunsese deja aproape . Mi-a sucit mâna dreaptă la spate şi într-o fracţiune de secundă a pus sabia la gâtul meu delicat . Nu avea rost să mă zbat pentru că aş fi murit instantaneu . Am crezut că mi-a sosit ceasul ... acolo şi atunci ... Nu mai era nimic de făcut . Mă prinsese în capcana lui . Mi-a apărut atunci în minte scumpa mea doică . Nu aveam s-o mai văd niciodată . Şi Ayra...care abia devenise prietena mea...poate va plânge ea pentru mine ? Meritam oare lacrimile ei? Uşor , uşor deznădejdea puse stăpânire pe mine . Simţeam cum că sfârşitul meu era mai aproape decât mi-aş fi imaginat , gata-gata să mă facă victima lui . Chiar când credeam că totul e pierdut , Ayra s-a ridicat de la pământ cu o viteză uluitoare şi , în clipa următoare , l-a plesnit cu toată puterea de care dispunea pe tânăr , care s-a prăbuşit ca un bolovan . Imediat după aceea , m-a privit îngrijorată . Din cauza şocului , am rămas nemişcată în aer .
-Keyko , eşti teafără ? Ai păţit ceva ? Te-a lovit ? întrebă ea , uitându-se după eventualele răni . Dar eu nu aveam nimic . În clipa aceea , am îmbrăţişat-o , având în ochi lacrimi care mi se scurgeau ca nişte micuţe cristale pe obrajii palizi . Prietena mea mă cuprinse şi ea , încercând să mă liniştească . Gata ! E ok acum !
- Ayra , am şoptit , ştergându-mi repede obrajii . Hai să coborâm !
Devotata mea tovarăşă încuviinţă . Am aterizat lin , ţinându-ne de mână ca doi copii . De cum picioarele noastre au atins pământul , am alergat spre adolescentul care între timp se ridicase .
-Satorus Krad ! am strigat din toate puterile , trântindu-l din nou la pământ . Tânărul zâmbi însă şi spuse vesel , fără nici măcar o remuşcare :
-Felicitări ! Tocmai aţi fost admise la Yamada , şcoala de magie ! Bun venit !
-Ce ai spus ? am întrebat , crezând că mintea îmi joacă feste .
-Am spus că sunteţi admise la Yamada ! repetă adolescentul râzând . Acum ai înţe...?
Dar nu apucă să termine fraza , că l-am şi ridicat , trăgându-i un pumn , dărâmându-l la loc .
-Oooo da , am auzit şi am înţeles chiar foarte bine , dar hai să-ţi arăt eu ţie ce părere am despre asta ! am ţipat , scoasă din sărite . Am vrut să-l lovesc din nou , însă el mi-a prins mâna .
-Hei , uşurel , linişteşte-te ! Nu e nevoie să te superi aşa ! Mă laşi să vă explic ?
Eu încuviinţai încă nervoasă , iar el mă eliberă . I-am aruncat o privire plină de ură şi eram gata–gata să-l pocnesc din nou , când începu să vorbească :
-S-o iau cu începutul : acum multe secole a fost înfiinţată şcoala Yamada de un grup de vrăjitori cu scopul de a învăţa tineri cu potenţial , ca voi două , artele magiei şi cum puteau s-o stăpânească . Dar hotărârea lor a fost că nu toţi copiii care deţin puteri magice vor putea intra în această şcoală selectă , ea fiind fondată de vrăjitori nobili şi foarte puternici . Trebuiau testaţi cumva , nu? Aşa că au decis să trimită în fiecare an un grup de elevi mai mari şi care să posede destul de bine artele magice pentru a-i găsi şi încerca . Cei ce făceau faţă provocării erau imediat acceptaţi , ceilalţi însă nu . De-a lungul timpului , această tradiţie a rămas intactă , precum multe altele . Este un examen pe care voi l-aţi trecut cu brio , deşi sincer nu mă prea aşteptam ! încheie el râzând .
-Adică ... şcoală de magie ... cum ... unde ? se bălbăi Ayra , neînţelegând nimic .
- Hei , taci o clipă ! am şoptit eu . Şi unde vom merge ? Unde anume este această şcoală ?
- Da , să tac eu ca să vorbeşti tu , nu ? bombăni fata .
-Chiar aici ! Apropo , mă numesc Daisuke Elwric ! După dumneavoastră, domnişoarelor ! zise el galant , zâmbindu-i discret colegei mele .
-Ei bine , nu te-am întrebat cum te cheamă şi nici nu aveam chef să aflu ! am răbufnit eu , luând-o înainte .
În faţa noastră se înfăţişa un castel imens cu o poartă masivă din lemn . Sculpturile datau din secolul al XIV –lea şi erau în stil ionic . Arcada ce înconjura intrarea era cioplită cu multă măiestrie . M-am oprit , privindu-le fascinată .
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.magicnight.dmon.com
Crystal

avatar

Mesaje : 47
Data de înscriere : 01/01/2010
Localizare : Orasul ingerilor...

MesajSubiect: Re: Memoriile lui Keyko Kasumi   Mar Ian 05, 2010 9:47 pm

Si eu as fi reactionat ca Keyko dupa toata lupta sa zica "Felicitări ! Tocmai aţi fost admise la Yamada , şcoala de magie ! Bun venit !" desi am amuzat lucrul acesta mi sa parut ca a procedat corect pune urmatorul capitol te rog.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://world-magic.wikiforum.ro/
Reira

avatar

Mesaje : 277
Data de înscriere : 30/12/2009
Varsta : 24
Localizare : Where is music ^_^

MesajSubiect: Re: Memoriile lui Keyko Kasumi   Sam Ian 09, 2010 6:07 pm

Uite next :

Capitolul IV – Şcoala de magie : Prima zi e mereu mai grea !


Daisuke ne-a condus pe mine şi pe Ayra înăuntrul cetăţii şi ne-a lăsat să aşteptăm pe un coridor foarte mare care avea de o parte şi de alta făclii ce îl luminau . Prietena mea se învârtea încântată , admirând holul în timp ce eu eram fascinată de măreţia locului în care stăteam . Puteam desluşi cu mare uşurinţă reflexia lunii argintii în oglinzile rotunde ce împânzeau pereţii reci ai castelului . Ramele lor sculptate în gheaţă păstrau cu sfinţenie incantaţii vechi de secole , după cum am aflat întâmplător . Mă regăseam în această imagine lipsită culoare , care deşi mă făcea să mă infior , constituia pentru mine ,,acasă’’ . În scurt timp , băiatul s-a întors , însă nu singur . Era însoţit de o doamnă înaltă , cu ochi căprui şi cu părul castaniu ce i se revărsa în valuri pe umerii ei micuţi . Aceasta zâmbi şi spuse :
- Deci voi sunteţi vrăjitoarele ce i-au făcut faţă lui Daisuke ! Să ştiţi că până acum nu a mai fost înfrânt , dar se pare că absolut toate au un început! Bine aţi venit ! încheie ea veselă .
-Da , mulţumim , i-am răspuns , deloc încântată . Şi acum ce urmează ?
-Ah , dar unde-mi sunt manierele ? Mă numesc Riku Takashi şi sunt directoarea acestei şcoli ! Vă conduc chiar acum la camerele voastre ! Urmaţi-mă , vă rog !
-De parcă numele dumneavoastră ne-ar fi de ajutor ! Şi nici măcar nu te-am întrebat ! am bombănit eu , mergând în urma ei .
- Hei , abţine-te ! mi-a şoptit Ayra . Este o oportunitate foarte bună pentru noi să învăţăm să ne canalizăm energia , deci mai bine potoleşte-te !
- Mă rog ! i-am răspuns , încruntându-mă şi luând-o înaintea ei .
- Am ajuns , ne anunţă directoarea . Voi două veţi sta în aceeaşi cameră . Bine ?
- Da , da , mulţumim şi la revedere ! am spus , intrând în camera indicată de aceasta şi închizându-i uşa în faţă .
- Keyko ! mă certă Ayra . Nu înţelegi ce spun eu ?
- Hai mai lasă-mă în pace ! Nu am dispoziţia necesară pentru asta ! Sunt epuizată ! i-am zis , trântindu-mă pe pat . Ce moale e ! Cred că o să adorm instantaneu !
Dar nici nu am apucat să mai scot vreun sunet , că somnul m-a prins în mrejele lui . M-am cufundat liniştită în visare ...
Dimineaţa , când mi-am deschis ochii , eram învelită cu o pătură pufoasă şi lângă mine se afla o tavă plină cu dulciuri apetisante . M-am ridicat din pat şi am trezit-o şi pe Ayra .
- Ce ? Unde arde ? sări ea zbuciumată .
- Hei , calmează-te ! Hai să luăm micul-dejun ! am râs eu , aşezându-mă pe scaunul de lângă fereastră şi începând să mă înfrupt din bunătăţile aduse . Am aruncat o privire mai atentă asupra camerei . Avea dimenisuni mari şi era amenajată cu mult bun gust . Ferestrele erau acoperite de perdele înflorate . Încăperea era luminată de o lustră cristalizată . Covorul era cu motive persane , iar fotoliile aveau o îmbrăcăminte de culoare albastră exact ca oceanul la asfinţit . Acolo era cald şi căminul era foarte primitor . M-am gândit la umila noastră locuinţă . Chiar dacă noi ne străduisem din răsputeri s-o facem să pară cât de cât decentă , nici nu se compara cu locul acesta . Aici era mult mai bine . Mi-am adus aminte de odaia în care îmi trăisem copilăria , în care ascultasem atâtea poveşti străvechi spuse de blânda mea doică . Dar toate erau acum de domeniul trecutului şi trebuiau să rămână aşa .
- După ce mâncăm , ce facem ? întrebă tovarăşa mea , întrerupându-mi şirul gândurilor ca întotdeauna .
-Nu am nici cea mai vagă idee , sinceră să fiu ! veni răspunsul meu plictisit . Dar ar trebui să avem ore sau ceva de genul ăsta , nu? Trebuia s-o întrebăm aseară pe directoare !
- Hai să ne îmbrăcăm şi apoi vom vedea noi ce se va întâmpla , bine ? spuse ea , entuziasmată .
-De acord ! Dar cu ce haine ?
Nici nu am apucat să termin de vorbit , că uşile dulapului ce se afla lângă fereastră se deschiseră brusc , dezvăluind două rafturi cu îmbrăcăminte . Pe unul era inscripţionat numele meu şi pe celălalt al prietenei mele . Deodată , pe neaşteptate , hainele au început să zboare direct înspre paturile noastre , aşezându-se frumos şi lin pe ele . Am rămas înmărmurită , deşi era clar că totul se petrecea datorită magiei . Doar era o şcoală de farmece , nu ?
- Crezi că ... , începu derutată Ayra .
- Hai să ne schimbăm odata ! am spus repede , zâmbind larg şi nedându-i timp prietenei mele să obiecteze . M-am îmbrăcat cu o bluză de culoare mov ce-mi scotea în evidenţa tenul albicios ca spuma laptelui şi cu o pereche de blugi asortaţi . Mi-am pieptănat părul blond şi lung , prinzându-l într-un coc . Apoi , am deschis uşa camerei noastre . În prag stătea Daisuke care probabil că aştepta ca una din noi să deschidă .
- Ce cauţi tu aici ? l-am întrebat . Ce mai vrei ?
- Bună dimineaţa şi ţie , Keyko ! veni răspunsul lui vesel . Văd că v-aţi acomodat deja . Foarte bine ! Dar , după cum cred că v-aţi dat seama deja , trebuie să mergeţi la cursuri . Haideţi , vă conduc ! se oferi el amabil .
-Da , mulţumim ! am răspuns eu , domolindu-mă un pic . Ayra , ce tot faci ? Vino odată !
Prietena mea a apărut în prag purtând o rochie gri asemănătoare cerului când este înnorat şi ajungând până la genunchii ei catifelati .
- Bună dimineaţa , Daisuke ! salută ea , înroşindu-se instantaneu .
- Bună ... ! bângui el , privind-o fermecat .
-O , doamne ! am comentat , punându-mi mâinile pe cap . Cred că mi se face rău ! am continuat , stricându-le momentul . Ne mişcăm şi noi azi ? Poate avem noroc şi ajungem la ultimul curs , în cel mai bun caz !
- Desigur ! spuse băiatul , neauzind nimic din ce am zis şi zâmbindu-i curtenitor Ayrei . Pe aici !
- În sfârşit ne urnim şi noi din loc ! Cred că dacă mai stăteam mult , o luam razna ! nu am scăpat eu prilejul de a fi ironică .
El ne conduse până la uşa uneia dintre sălile castelului şi o deschise , făcându-ne semn să intrăm , apoi dispăru din câmpul nostru vizual . Noi ne-am privit şi am păşit neîncrezătoare în camera luminoasă unde eram aşteptate .
-Aaaa , domnişoara Keyko şi domnişoara Ayra ! Aţi venit ! ne ieşi in cale nimeni alta decât doamna directoare . Copii , întâmpinaţi-le cum se cuvine pe noile eleve ale Yamadei !
-Bun venit ! ne urară prietenoşi ceilalţi .
-Mulţumim ! se bucură prietena mea , înclinându-se un pic în semn de plecăciune .
Eu însă nu am scos nici o vorbă şi am rămas neclintită .
- Acum puteţi să vă duceţi la locurile voastre ! ne invită doamna Riku , indicându-ne două scaune lângă un grup de tineri mai mari decât noi . Ne-am aşezat repede sub privirile încântate ale băieţilor .
- Of , alţi idioţi ! i-am şoptit indignată Ayrei care mi-a dat un ghiont , făcându-mă să-mi ţin gura .
-Bun , atunci putem începe ! se auzi vocea doamnei Takashi ce între timp luase de pe catredă un dosar . Pentru cei ce nu ştiu , adică pentru cele două domnişoare ce abia au sosit , voi repeta ce am spus mai devreme. Timp de o lună , veţi fi instruiţi şi ajutaţi astfel încât să vă puteţi controla şi canaliza puterile magice . După aceea , veţi fi trimişi în misiuni pentru a pune în practică tot ce veţi învăţa în această lună . Este clar până aici ?
- Poftim ? se auzi vocea mea . Misiuni ? Despre ce Dumnezeu vorbiţi?
- Domnişoară Keyko , te rog să iei loc . Voi ajunge şi la asta . Doar cei ce vor trece de examenul final vor putea participa la aceste sarcini . Ceilalţi vor rămâne la Yamada şi vor participa la cursuri suplimentare până când vor fi în stare să treacă proba finală . Cât despre misiuni ... hmmm ... veţi afla despre ele la timpul potrivit . De mâine veţi începe antrenamentele aşa că profitaţi de timpul ăsta pentru a vă odihni şi relaxa . Şi să ştiţi că această şcoală respectabilă impune o ţinută corespunzătoare . Fiind prima voastră zi aici , voi trece cu vederea lipsa uniformei , dar de mâine vă rog s-o purtaţi ! O veţi găsi pe scaunul din camera voastră . Sunteţi liberi ! încheie ea , ieşind din clasă .
-Misiuni ? Antrenamente? Uniformă ? Poftim ? am întrebat eu şocată .
Eu , care nu eram obişnuită cu o asemenea stricteţe , aveam nevoie de ceva timp pentru a mă putea acomoda .
- Keyko , stai puţin ... nu te enerva ! încercă tovarăşa mea să prevină un scandal , neştiind însă că eu eram doar uimită . Hai să ne plimbăm prin grădină , vrei ? O să-ţi facă bine !
-Cum zici tu ! mi-am revenit eu încet . Să mergem , nu vreau să pierdem vremea !
- Putem să vă însoţim ? întrebă un băiat din grupul de lângă noi .
- Hai , Ayra ! am chemat-o , ignorându-i total .
- Hei , cu voi vorbim ! insistă tânărul .
-Uite ce e , ridicai eu tonul , dispari până nu devin nervoasă ! Nu am nici timp , nici chef de voi ! am încheiat , ieşind din sală urmată de fată .
- Sunteţi nişte ciudate ! se auzi în urma noastră .
Nu i-am băgat în seamă , asta ar fi însemnat să mă enervez mai rău . Am ieşit în grădină şi m-am aşezat pe bancă , privind fascinată tufele de trandafiri . Nu erau nici pe departe atât de frumoase ca şi cele îngrijite de Melysa . Un zâmbet jucăuş îmi lumină faţa . Ştiam că locul acesta îmi va aminti mereu de clipele minunate petrecute cu doica mea . Dar se părea că lucrurile aveau să fie altfel decât mi le închipuisem .
- Keyko , s-a întâmplat ceva ?
- Nimic , chiar nimic , am răspuns . Hai mai bine în cameră . Presimt că mâine va fi o zi obositoare pentru noi toţi şi ar fi ideal să îi urmăm sfatul doamnei Riku .
Ne-am ridicat şi ne-am dus în odaia noastră . De cum am intrat în încăpere , m-am aşezat lângă fereastră şi am privit cerul . Era senin şi lipsit de nori . Soarele strălucea puternic . Am rămas acolo mult timp , meditând . Mâine începeau antrenamentele . Numai la asta îmi era gândul . Mi-am lipit capul de geam şi m-am cufundat , fără să-mi dau seama , în visare .
Când am ridicat pleoapele , era încă noapte . Luna mă veghea din eternul întuneric şi îmi învăluia trupul într-o lumină slabă . M-am frecat ochii şi , fiindcă nu mai puteam să dorm , mi-am pus halatul cel alb , ieşind din cameră fără prea mult zgomot . După aceea , am păşit pe marmura rece a holului şi , la scurt timp , m-am oprit fascinată în faţa uneia dintre oglinzile misterioase aflate pe pereţi .
Nereuşind să-mi amintesc unde mai văzusem acele simboluri , m-am aşezat în faţa obiectului ce mă pusese pe gânduri . Privirea mi-a rămas aţintită asupra inscripţiei câteva minute , poate chiar zeci de minute până când atenţia îmi fu distrasă de un chiţăit răguşit . În acel moment , am întrerupt liniştea ca de mormânt ce domina Yamada cu hohote puternice de râs . Diverse imagini mi se derulară în minte : Ayra fugărind bietul şoricel , noi descoperind pasajul şi mai apoi biblioteca .
- Desigur ! Cum am putut să uit ? Una dintre cărţile vechi şi prăfuite aflate la subsolul casei din Seyruun conţinea aceste semne , gândeam eu cu voce tare .
Curioasă , vrând să aflu ce este sculptat acolo , am început să descifrez inscripţia literă cu literă . Mi se părea puţin dificil , dar încetul cu încetul şi silabisind câte o parte din incantaţie , am reuşit s-o decodez . Când am terminat de rostit fraza ce stătea scrisă pe ramă , m-am simţit din ce în ce mai moleşită , un fel de toropeală ciudată îmi pătrundea prin trup , curgându-mi nestingherită prin vene , însă o bufnitură puternică m-a făcut să-mi revin .
- Arisa , nu înţelegi … nu poţi face asta ! se auzi o voce puternică de bărbat .
- Nu mai vreau să fac parte din planurile tale diabolice şi nu mă poţi obliga , Aihao ! Renunţ şi cu asta basta ! îl contrazise o femeie .
- Nu te voi lăsa să pleci , ştii prea bine !
Auzeam destul de clar cum se ceartă , dar nu le puteam desluşi feţele ; totul era în ceaţă . Voiam să-i întreb ce se petrece , dar din gâtlej nu-mi ieşeau decât sunete nearticulate . După câteva secunde , o vrajă neînţeleasă de mine sfârşi disputa celor doi . Până să realizez ce mi se întâmplă , am fost purtată într-un cimitir foarte straniu , în faţa unei pietre funerare ce avea gravat numele femeii : Arisa Kasumi . Am rămas şocată , privindu-i numele de familie . O lacrimă mi se prelinse pe obraz fără a ştii de ce . Mi-am întins mâna spre piele , atingând partea ce purta urma tristeţii mele . Dar cine erau ei şi ce legătură aveau toate astea cu mine ? Brusc , am simţit ca şi cum cineva mă urmărea din umbră . Doi ochi sângerii se apropiau lent de mine , inima începându-mi să tresalte înnebunită .
Încetul cu încetul , totul a început să se dizolve în neant . M-am trezit întinsă pe podeaua holului , iar un necunoscut , probabil elev al şcolii , îmi plesnea obrajii deja înroşiţi .
- Opreşte-te , idiotule ! Mă doare ! am strigat , dându-i un pumn ce-l răvăşi complet .
- Ţi-ai pierdut minţile , fetiţo ? mă repezi el . Ştii măcar ce ai făcut ? Îţi puteai pierde viaţa !
- Tu cine mai eşti ? Cum m-ai găsit ? Şi ce vrei să spui cu asta ?
- Ascultă , nu te mai aventura în lucruri pe care nu le cunoşti ! exclamă băiatul , ignorându-mi vorbele . Cândva o s-o păţeşti rău de tot şi nu te va mai scoate nimeni din bucluc !
- Nu-mi ocoli întrebarea ! am ridicat eu tonul .
- Crede-mă , e mai bine să nu ştii !
- Nu mă interesează ce e mai bine , am continuat cu protestele .
- Nu te mai revolta că nu răspund de faptele mele ! Du-te la culcare şi ai grijă ! Sunt cu ochii pe tine ! spuse el simplu , plecând .
Am tăcut şi m-am ridicat în picioare . Ştiam că nu voi scoate nimic de la străin . Probabil că avea dreptate . Eram o inconştientă , iar caracterul meu impulsiv îmi va da de furcă într-o zi . Ajunsă în cameră , m-am băgat în pat , dar mintea îmi zbura la ceea ce văzusem în oglindă .
- Arisa Kasumi …
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.magicnight.dmon.com
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Memoriile lui Keyko Kasumi   

Sus In jos
 
Memoriile lui Keyko Kasumi
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Dimension of Anime Inspiration :: Coltul de talent :: Fan Fiction-
Mergi direct la: